Numire controversată al Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură

Publicat: 15 mart. 2022, 10:07, de Puterea.ro, în News , ? cititori
Numire controversată al Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură
Marian Avram

Omul impus de baronul PSD de Olt, Paul Stănescu, în fruntea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a făcut săptămâna trecută o mutare extrem de controversată la una din entitățile cheie aflate sub tutela acestui minister.

Printr-un ordin al ministrului Adrian Chesnoiu, șeful de serviciu de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Tulcea, Marian Avram, a fost impus în funcţia de preşedinte – director general al Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură.

Numirea acestuia este surprinzătoare, ținând cont de faptul că este un personaj extrem de controversat atât în județul Tulcea și nu numai. Marian Avram a fost unul dintre ”artificierii” gripei aviare din 2005 alături de baronul PNL de Suceava, Gheorghe Flutur, mai exact al isteriei aviare.

Tot Marian Avram a jucat un rol cheie și în perioada pestei porcine din 2017. Acesta este un fost deputat, dar mai ales fost preşedinte al ANSVSA. Însă, despre Marian Avram se știe că este omul casă al baronului PSD Tulcea, Horia Teodorescu, fiind cunoscut ca un traseist politic, trecând de la PSD la PNL și invers.