O contabilă a fraudat firmele pentru care lucra: Și-a transferat în cont 1 milion de euro

Publicat: 08 apr. 2021, 16:00, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
O contabilă a fraudat firmele pentru care lucra: Și-a transferat în cont 1 milion de euro

O contabilă din Ialomița a fraudat firmele pentru care lucra și și-a transferat ilegal în contul personal suma de 1 milion de euro.

Trei persoane din Ialomiţa sunt cercetate pentru că ar fi prejudiciat două societăţi comerciale cu aproximativ 1.000.000 de euro.

Au fost puse în aplicare trei mandate de aducere, emise pe numele unor persoane, cu vârste cuprinse între 29 şi 36 de ani.

Toate cele trei persoane sunt din Ialomiţa și sunt bănuite de spălare de bani, înşelăciune, fraudă informatică şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2018 – 2020, în calitate de contabil, o femeie, de 36 de ani, ar fi prejudiciat două societăţi comerciale, prin transferarea în mod fraudulos a aproximativ 1.000.000 de euro, prin falsificarea unor date bancare în sisteme informatice.

Banii ar fi fost transferaţi în conturile proprii ale femeii şi în conturile mai multor persoane fizice şi societăţi comerciale.

Pentru disimularea adevăratei provenienţe a sumelor de bani, cele trei persoane bănuite ar fi achiziţionat imobile şi autoturisme, arată sursa citată.

În cauză, prejudiciul a fost recuperat în proporţie de aproximativ 40%.

Femeia de 36 de ani se află sub control judiciar. Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.