O femeie înjunghiată a fost descoperită de pompierii veniți să stingă incendiul ce-i cuprinsese casa

Un apel la 112 anunța, sâmbătă după-amiază, izbucnirea unui incendiu într-o casă din comuna Stănești (jud. Giurgiu). Pompierii care au intervenit au găsit în casă o femeie înjunghiată în gât.

Alarma s-a dat în jurul orei 17, iar pompierii de la Detașamentul Giurgiu – care au intervenit în acest caz – au găsit în casa cuprinsă de flăcări o femeie în vârstă de aproximativ 44 de ani, cu o plagă tăiată la nivelul gâtului.

Aceasta a fost preluată de un echipaj SMURD și transportată, de urgență, la spital.

Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, stabilind, la finalul intervenției, că incendiul a fost provocat intenționat.

Ancheta a fost preluată de Poliția Giurgiu, care desfășoară acum cercetări sub coordonarea unui procuror, urmând a stabili dacă a fost o tentativă de crimă, urmată de incendiere.

Deocamdată, nu se cunosc detalii despre identitatea femeii și nici despre starea în care se află.

UPDATE:
Primele cercetări ale Poliției arată că este, într-adevăr, vorba despre o tentativă de crimă, urmată de incendiere. Autorul este soțul femeii rănite, în vârstă de 50 de ani, care a fost, deja, reținut.

Polițiștii giurgiuveni spun că apelul prin care se anunța incidentul a fost făcut de fiul victimei, un tânăr de 24 de ani, care a precizat că tatăl său și-a înjunghiat soția și a incendiat locuința.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu.

De menționat că este al doilea caz în care un bărbat își înjunghie soția înregistrat în județul Giurgiu, în acestă săptămână; în primul caz (în municipiul Giurgiu), victima, în vârstă de 35 de ani, a fost găsită decedată, iar autorul a fost arestat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...

Ce discuții poartă un șef din poliție cu interlopii! DGA și...

Șoc în instituția poliției din Buzău, odată cu dezvăluirile făcute publice de Ziarul Puterea privind presupusa implicare a șefului Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ)...