O fetiță de 13 ani a fost lovită de o locomotivă în gara din Bacău. A fost transportată cu elicopterul la Iași

O fetiţă în vârstă de 13 ani a fost accidentată, marţi seara, de o locomotivă în Gara CFR Bacău. Din primele informații, se pare că fetița ar fi încercat să treacă liniile ferate prin loc nepermis.

„Poliţiştii au stabilit că o minoră de 13 ani, din Bacău, ar fi traversat liniile de cale ferată trecând prin trenul oprit la linia a doua, după care ar fi escaladat gardul despărţitor al celor două linii şi, fără să se asigure, ar fi sărit în gabaritul liniei întâi, moment în care a fost surprinsă şi accidentată de locomotivă. La faţa locului a intervenit un echipaj medical care i-a acordat tinerei îngrijiri medicale şi a transportat-o la spital. Ulterior, a fost transportată cu un elicopter la o unitate medicală din Iaşi”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspectorul principal Cătălina Păduraru, citat de Agerpres.

Locomotiva care a fost implicată în accident nu avea şi vagoane.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...
INSTANT_VOUCHER_SOCIAL_TICHET_32_INQUAM_Octav_Ganea

Unde vă adresați dacă nu ați primit cardul pentru tichetele sociale...

Deși îndeplinesc condițiile de eligibilitate pentru a obține tichetele sociale de 250 lei, sunt în continuare mulți români care susțin că nu au intrat...