O sală de sport din Timișoara s-a abonat la amenzi pentru funcționare ilegală

Reprezentanţii unei săli de sport din Timişoara au fost amendaţi a zecea oară în urma controalelor efectuate de către polițiștii locali. Sala de sport a funcționat în continuare în timpul pandemiei, cu toate că nu există un acord din partea autorităților în acest sens.

Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Inspecţie Comercială au efectuat, luni, noi verificări la sala de sport Smarfit de pe Calea Torontalului, alături de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara.

În urma controlului, poliţiştii locali au mai aplicat două sancţiuni contravenţionale pentru neafişarea acordului de funcţionare şi pentru lipsa vizei anuale pentru societatea Megatrans, care a luat locul societăţii Smartfit după ce instanţa a stabilit închiderea sălii de sport, ca urmare a unor nereguli.  

Astfel, noua societate nu deţine autorizaţiile prevăzute de lege pentru a funcţiona în legalitate.

În ultima perioadă, poliţiştii locali au aplicat reprezentanţilor sălii de sport 10 sancţiuni în valoare de 13.200 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Dănuț Păle ține CV-ul la secret. A dezvoltat o afacere de...

Afacerile de tip cartel au devenit o normalitate în România. În timp ce directorii sau șefii din instituții semnează pentru contracte din bani publici...

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...