O tânără de 18 ani a murit de coronavirus

Publicat: 13 mart. 2021, 17:06, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
O tânără de 18 ani a murit de coronavirus

O tânără în vârstă de 18 ani din Bacău a murit infectată cu coronavirus. Pacienta suferea și alte comorbidități.

Conform ultimelor date furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, 39 bărbați și 40 femei au murit în ultimele 24 de ore din cauza infecătorii cu COVID-19.

Astfel, cele 79 de decese au fost raportate în intervalul 12.03.2021 (10:00) – 13.03.2021 (10:00) în spitale din Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 28 decese la categoria de peste 80 de ani.

77 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.