O țară din Europa a recunoscut că a pierdut controlul asupra pandemiei de coronavirus

Publicat: 19 oct. 2020, 19:00, de Mădălina Bălăceanu, în COVID 19 , ? cititori
O țară din Europa a recunoscut că a pierdut controlul asupra pandemiei de coronavirus
țările permisive au mai multe cazuri de îmbolnăviri și decese în pandemie

Situația generată de pandemia de coronavirus scapă de sub control într-o țară din Europa. Ministrul Sănătății din această țară a recunoscut că Guvernul a pierdut lupta cu pandemia de coronavirus și a atras atenția că cetățenii acestei țări trebuie să-și schimbe radical comportamentul.

Potrivit The Guarian, este vorba despre Belgia, iar ministrul Sănătății, Frank Vandenbroucke a descris situația din regiunea valonă și din capitală, ca fiind „cea mai gravă și cea mai periculoasă din toată Europa”.

„Suntem cea mai afectată regiune din toată Europa. Ne apropiem de un tsunami (n.r. de cazuri), pe care nu-l vom mai putea controla. Astăzi, situașia este sub control, dar cu multe dificultăți și stres. Dacă va continua să crească (n.r. bilanțul îmbolnăvirilor), numărul spitalizărilor va fi atat de mare, încât vom mai reuși să tratăm alte afecțiuni non-COVID. Guvernul are un mesaj clar către cetățeni: protejează-te și protejează-i pe cei dragi”, a declarat oficialul belgian.

Această țară a stabilit un record de peste 12.000 de infectări cu noul coronavirus într-o singură zi, marţi, săptămâna trecută, aceasta fiind cea mai mare cifră raportată de la începutul epidemiei pe teritoriul naţional, a anunţat luni agenţia de presă belgiană Belga. Peste 10.000 de oameni au murit de COVID-19 în Belgia, o ţară ce are o populaţie de 11,5 milioane de locuitori.

A explodat şi numărul cazurilor severe: în medie, peste 250 de oameni au fost spitalizaţi în fiecare zi a săptămânii trecute, iar sistemul naţional de sănătate a ajuns la limitele capacităţii sale de primire şi de funcţionare, scrie Agerpres.