Țara care intră în lockdown din cauza Omicron

Publicat: 18 dec. 2021, 21:12, de Laura Macovei, în Internațional , ? cititori
Țara care intră în lockdown din cauza Omicron
Amsterdam Olanda

Olanda va intra într-un lockdown până la jumătatea lunii ianuarie, ca urmare a răspândirii variantei Omicron, scrie BBC. Conform premierului Mark Rutte, restricțiile includ închiderea completă a tuturor magazinelor ne-esențiale, a școlilor, barurilor, restaurantelor, dar și altor astfel de spații publice.

Este vorba de cele mai dure restricții anunțate până acum pentru stoparea răspândirii variantei Omicron.

De asemenea, și alte țări europene au recurs la restricții mai multe și mai dure pentru a opri răspândirea noii variante mutante.

Noile restricții intră în vigoare de duminică și au fost anunțate după o ședință de urgență între membrii guvernului și experți sanitari.

Olanda se închide din nou. Este inevitabil pentru că valul 5 vine spre noi cu varianta Omicron”, a spus Rutte la o conferință de presă.