OLX Group a preluat Kiwi Finance, cel mai mare broker de credite din România

OLX Group a achiziționat Kiwi Finance, tranzacţia fiind aprobată de Consiliului Concurenţei. Cel mai mare broker de credite din România va intra în portofoliului local al Grupului, din care fac deja parte OLX, Storia.ro şi Autovit.ro.

„Suntem bucuroşi să anunţăm că tranzacţia a fost încheiată cu succes şi suntem siguri că avem alături partenerul ideal în această nouă călătorie. Achiziţia Kiwi Finance vine ca rezultat al încrederii OLX Group în perspectivele de creştere a pieţei din România şi privim cu multă încredere acest parteneriat, care ne va ajuta să dezvoltăm şi să extindem serviciile oferite clienţilor noştri în zona de finanţare”, a declarat Monika Rudnicka, General Manager Real Estate Europe, OLX Group.

Potrivit unui comunicat, OLX Group devine unicul acţionar al companiei, iar managementul brokerului de credite va rămâne neschimbat, Anca Bidian fiind în continuare directorul general al Kiwi Finance. Tranzacţia reprezintă un pas important în evoluţia OLX Group, prin adăugarea de servicii de finanţare la portofoliul de operaţiuni pe care grupul îl are în România, se spune în comunicat.

„Începem următoarea etapă în dezvoltarea serviciilor Kiwi Finance, cu accelerarea transformării digitale, dezvoltarea reţelei de brokeri şi extinderea parteneriatelor bancare. Suntem foarte încrezători că OLX Group este cel mai bun partener în dezvoltarea brokerajului de credite din România. Cu industria bancară în proces de maturizare şi clienţi din ce în ce mai sofisticaţi, Kiwi Finance se poziţionează ca un integrator de soluţii financiare, atât pentru piaţa imobiliară, cât şi pentru orice altă nevoie financiară. Creşterea cu 26% a creditelor intermediate de companie faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut ne arată pe de o parte sustenabilitatea şi atractivitatea pieţei imobiliare din România şi, pe de altă parte, consistenţa şi puterea anticiclică a Kiwi Finance într-un an atipic pentru omenire. Mulţumesc Oresa (fostul acţionar principal al Kiwi – n. r.) pentru 13 ani de parteneriat corect şi de succes şi începem să marcăm următorul stadiu de dezvoltare alături de un grup puternic şi reprezentantiv – grupul OLX”, a declarat Anca Bidian.

Cu ajutorul noului acţionar, Kiwi Finance îşi propune să accelereze transformarea digitală a companiei, păstrând aceleaşi obiective generale de creştere: extinderea geografică la nivel naţional, eficientizarea proceselor operaţionale şi extinderea reţelei de parteneri financiari cu care colaborează. Kiwi Finance s-a bucurat de o performanţă solidă în primele zece luni ale acestui an, cu o creştere a cifrei de afaceri cu 19% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În următoarele luni, echipele de management ale OLX Group şi Kiwi Finance vor lucra îndeaproape, pentru a identifica ariile comune de dezvoltare.

„Punctele forte ale Kiwi Finance – reţeaua de brokeri, parteneriatele şi colaborarea cu instituţii financiare şi cu dezvoltatori – vor putea fi consolidate de prezenţa online şi competenţele digitale ale Grupului OLX. Îi mulţumim CEO-ului Anca Bidian şi echipei sale pentru munca extraordinară depusă în aceşti ani şi le dorim succes în a duce Kiwi Finance la următoarea etapă, împreună cu noii acţionari”, a declarat Cornel Marian, partener Oresa.

Kiwi Finance este cel mai mare broker de credite din România, fondat de Anca Bidian în 2003. În 2007, Oresa, fond de investiţii suedez, a devenit acţionarul principal al companiei. În cei 17 ani pe piaţă, Kiwi Finance a intermediat credite de peste 1,35 miliarde euro. În prezent, compania este activă în 35 de oraşe din ţară, unde colaborează cu peste 200 de brokeri pentru a găsi cele mai bune oferte de creditare pentru clienţii săi.

OLX Group deţine reţeaua de platforme de anunţuri cu cea mai rapidă creştere din lume şi ajută, în fiecare lună, peste 300 de milioane de oameni în peste 30 de ţări din întreaga lume să cumpere şi să vândă maşini, locuinţe, articole de uz casnic, să obţină noi locuri de muncă şi multe altele. Cu peste 20 de mărci, printre care Avito, OLX, Autovit.ro şi Property24, toate platformele grupului au fost create pentru a fi soluţii sigure, inteligente şi convenabile pentru clienţii săi.

OLX Group este o divizie a Prosus, un grup global de servicii pe Internet pentru consumatori şi unul dintre cei mai mari investitori în tehnologie din lume.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Piedone i-a trimis pe locuitorii din Sectorul 5 la un consult medical gratuit

Piedone i-a trimis pe locuitorii din Sectorul 5 la un consult...

Primarul Sectorul 5, Cristian Popescu Piedone a înmânat trimiteri pentru un consult medical gratuit la Clinica Sfântul Andrei, din Primăria Capitalei. Edilul a fost...
Nicolae Ciuca se pregateste sa candideze pentru Cotroceni

Nicolae Ciucă se pregătește să candideze pentru Cotroceni. ”Lucrăm la acest...

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, se pregătește intens pentru alegerile prezidențiale, unde vrea să fie candidat din partea liberalilor. A recunoscut chiar purtătorul de cuvânt...