OMS Europa le cere țărilor să nu închidă școlile: „Nu putem să repetăm aceleaşi greşeli”

Biroul regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a avertizat vineri guvernele din această regiune şi le-a cerut să nu închidă şcolile, chiar dacă numărul infectărilor cu noul coronavirus a crescut în multe ţări europene.

Mai mult de jumătate dintre cele 53 de ţări membre ale OMS Europa au raportat creşteri marcante ale ratelor de infectare la nivelul tuturor grupelor de vârstă, odată cu apropierea iernii. Numărul cazurilor noi de COVID-19 a crescut cu 18% în această regiune.

„Dacă şi atunci când sunt impuse restricţii pentru a scădea sau a controla transmiterea virală, şcolile ar trebui să fie ultimele locuri care îşi închid porţile şi primele care se redeschid, cu măsuri corespunzătoare pentru prevenirea infectărilor. Întreruperea educaţiei copiilor ar trebui să fie ultima soluţie”, a transmis OMS într-un comunicat citat de dpa, potrivit Agerpres.

În locul măsurii privind închiderea instituţiilor de învăţământ, OMS a recomandat o abordare mai largă pentru a reduce transmiterea virală la nivelul întregii societăţi.

„Aceste măsuri includ spaţiile şcolare, iar distanţarea fizică, spălarea frecventă a mâinilor, purtarea măştii sanitare, asigurarea unei ventilaţii adecvate în sălile de curs şi creşterea accesului la testare sunt măsuri foarte importante, în special în zonele cu prevalenţă înaltă”, precizează acelaşi comunicat.

Anul trecut, închiderea pe scară largă a şcolilor a întrerupt procesul educativ pentru milioane de copii şi tineri şi a făcut mai mult rău decât bine, a declarat Hans Henri Kluge, directorul OMS Europa.

„Nu putem să repetăm aceleaşi greşeli”, a adăugat el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Ultimele articole