OMS: Un expert în situații de criză și calamități va sta în România aproximativ două luni

Publicat: 19 oct. 2021, 12:15, de Magda Marincovici, în ACTUALITATE , ? cititori
OMS: Un expert în situații de criză și calamități va sta în România aproximativ două luni

Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că un expert, directorul pentru crize și calamități, va fi trimis în România pentru aproximativ două luni.

Profesorul Alexandru Rafila a precizat că experții OMS nu pot rămâne într-o țară decât la solicitarea și cu acceptul autorităților din țara respectivă: ”Bineînțeles, în funcție de necesități, de evoluția situației și de solicitarea autorităților române. Nu discutăm despre o impunere a unei proceduri”.

Țara membră a OMS, în cazul de față România, „este beneficiară a asistenței tehnice, dar este și responsabilă cu implementarea programelor sau sugestiilor experților.”

 În România, cea mai gravă situație din Europa

Luni, 18 octombrie, s-a înregistrat un nou record la Terapie Intensivă: sunt 1.764 de persoane internate la ATI. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 10.141 de cazuri noi de COVID-19 și 261 de decese.  

Prof. dr. Alexandru Rafila, citat de Antena3, spune că situația din România ”e cea mai gravă din Europa . Biroul Regional pentru Europa are 53 de state membre, iar în România situația este cea mai gravă. Avem cea mai mică acoperire vaccinală probabil dintre statele membre, avem numărul cel mai mare de cazuri și mortalitatea cea mai mare.”