OMV Petrom, vizat de controale ANPC: verificări amănunțite la pompe și produse

Publicat: 12 mart. 2024, 15:40, de Cristian Matache, în ESENȚIAL , ? cititori
OMV Petrom, vizat de controale ANPC: verificări amănunțite la pompe și produse

Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a demarat o acţiune de amploare, la nivel naţional, în staţiile de alimentare cu combustibil deţinute de OMV Petrom.

Marți dimineață, inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au descins la benzinăriile OMV Petrom din toată țara.

Misiunea lor este de a verifica cu strictețe calibrările pompelor de combustibil, asigurându-se că șoferii primesc cantitatea exactă de combustibil pentru care plătesc.

Controlul se concentrează pe concordanța dintre cantitatea afișată pe bon și cea care ajunge în rezervorul mașinii.

Totodată, inspectorii ANPC vor verifica și respectarea legislației în spațiile de alimentație publică și la comercializarea produselor nealimentare din incinta stațiilor de carburanți.

Rezultatele controalelor vor fi făcute publice ulterior de către ANPC.

Inspectorii ar fi suspendat deja activitatea a cinci stații din București, două dintre acestea fiind redeschise.

Conform declaraţiilor pe care preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, le-a făcut  la Antena 3 CNN, controalele ANPC sunt în continuare în derulare şi până la acest moment a fost sistată activitatea la 10 staţii de alimentare cu combustbil.

„Controalele vizează compania, atât varianta austriacă, dar și varianta românească, adică Petrom – OMV. Este verificat modul în care acestea își desfășoară activitatea, plecând de la siguranța alimentării cu combustibil, până la modul în care este comercializat. Înțeleg, cel puțin în această fază intermediară, că la acest moment peste 10 stații au fost oprite temporar de la prestarea de servicii”, a spus Horia Constantinescu.

Acest tip de acțiuni are ca scop protejarea consumatorilor și combaterea practicilor comerciale neloiale.

În decembrie 2022, ANPC a amendat ”la comun” cu 172.000 de lei trei companii cu acționariat austriac

OMV Petrom a obținut în instanță suspendarea unei decizii a ANPC după ce compania a fost amendată în decembrie 2022, la scurt timp după eșecul negocierii pentru Schengen.

Compania OMV Petrom a scăpat, anul trecut, de efectele deciziei ANPC, ca urmare a unui control venit la câteva zile după ce Austria a blocat drumul României către Spațiul Schengen.

Și alte două societăți care au capital majoritar austriac au contestat în instanță amenzile din decembrie 2023.