OMV urmează exemplul celor de la Shell și BP şi se retrage din Rusia

Publicat: 06 mart. 2022, 11:30, de Puterea.ro, în ECONOMIE , ? cititori
OMV urmează exemplul celor de la Shell și BP şi se retrage din Rusia

Grupul austriac OMV a anunţat sâmbătă că se retrage din Rusia, fiind cea mai recentă companie din domeniul energiei care face un astfel de anunţ.

„Pe fondul celor mai recente evoluţii, OMV reevaluează angajamentul său în Rusia. Deşi Rusia este una din regiunile cheie în portofoliul OMV de explorare şi producţie, Comitetul executiv a luat decizia de a nu realiza nicio viitoare investiţie în Rusia”, se arată în comunicatul grupului austriac, citat de Agerpres.

Săptămâna aceasta, alţi rivali energetici occidentali, cum ar fi Shell, BP şi Exxon Mobil, au anunţat că vor renunţa la afacerile din Rusia, ţară bogată în petrol, în urma invaziei Ucrainei.

Rusia este o regiune cheie pentru OMV, una dintre cele cinci companii occidentale care s-au alăturat ca parteneri de finanţare în proiectului Nord Stream 2 condus de Gazprom.

Sâmbătă, OMV a anunţat că Rusia nu va mai fi una din regiunile sale de bază, avertizând că va înregistra deprecieri de active legate de Nord Stream 2 şi un zăcământ de gaze din Siberia, şi a cerut „încheierea tuturor ostilităţilor”.

„Războiul în Ucraina este o situaţie tragică şi periculoasă, care provoacă suferinţe însemnate pentru mulţi şi urmărim conflictul cu cea mai mare consternare. Cea mai profundă simpatie a noastră se îndreaptă către victimele directe şi indirecte ale acţiunii militare a Rusiei”, a afirmat directorul general Alfred Stern.

OMV va abandona planurile de a intra în proiectul zăcământului de gaze Achimov din Siberia, şi revizuieşte opţiunile strategice pentru participaţia sa de 24,99% în zăcământul de gaze Yuzhno Russkoye, care alimentează gazoductul original Nord Stream şi adaugă 100,000 barili echivalent petrol pe zi (boe/d) la producţia OMV.

Opţiunile includ posibila vânzare sau ieşire din Yuzhno Russkoye, a precizat OMV. Firma se aşteaptă ca rezultatele din primul trimestru să reflecte o ajustare negativă a valorii de 0,5 – 0,8 miliarde de euro legată de participaţie.

Săptămâna aceasta, OMV a anunţat că a abandonat planurile de a prelua o participaţie în proiectul unui zăcământ de gaze al Gazprom şi îşi revizuieşte rolul în gazoductul Nord Stream 2. Săptămâna trecută, autorităţile germane au suspendat procedurile de autorizare a gazoductului Nord Stream 2, un proiect de 11 miliarde de dolari, care ar fi urmat să dubleze livrările de gaze naturale ruseşti în Germania, tot ca răspuns la acţiunile Rusiei în Ucraina.

Cât îi va costa pe austriecii de la OMV retragerea din Rusia

Sâmbătă, OMV a informat că va suferi o lovitură de aproape un miliard de euro în legătură cu Nord Stream 2.

Expunerea OMV la Rusia va fi acum limitată la aproximativ 2% din activele fixe totale, a precizat OMV. Grupul austriac ar suferi o impact estimat la 1,5 – 1,8 miliarde de euro (1,6 – două miliarde de dolari), în încercarea de a se distanţa de Rusia după invadarea Ucrainei, informeză Reuters.