Opt persoane vor fi judecate în dosarul celei mai mari capturi de heroină din România

Publicat: 10 nov. 2021, 17:42, de Cezar Amariei, în ACTUALITATE , ? cititori
Opt persoane vor fi judecate în dosarul celei mai mari capturi de heroină din România

Opt persoane au fost trimise în judecată în dosarul privind cea mai mare captură de heroină din România, descoperită în Portul Constanța. Aproape o jumătate de tonă de droguri era disimulată în role de bitum, piatră, lână sau drojdie.

Aproape o tonă și jumătate de heroină a fost descoperită de polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii DIICOT, cu sprijinul reprezentanților DEA de la Ambasada SUA în România, Europol și Eurojust, în Portul Constanța, în 10 mai.

Șase luni mai târziu, Poliția Română anunță că procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată a 8 persoane pentru constituirea unui grup organizat, trafic de droguri de mare risc şi trafic internațional de droguri de mare risc.

Din cercetări a reieșit că, pe teritoriul României, s-ar fi constituit un grup infracțional organizat, coordonat de către un cetățean grec, specializat în introducerea în Europa, prin România, a unor importante cantități de heroină, disimulate în mărfuri importate legal, atât în regim containerizat, pe cale maritimă, până în portul Constanța, cât și prin intermediul unor mijloace de transport rutier, ce aduceau marfă din Turcia – autotrenuri, în care au fost create compartimente speciale la nivelul remorcilor, pentru a ascunde drogurile”, spun polițiștii.

Potrivit dovezilor anchetatorilor, membrii grupului infracțional ar fi folosit mărfuri legale, adesea role de bitum, piatră, lână, drojdie, care nu erau neapărat obiectul tranzacțiilor dintre importator și exportator, dar care aparțineau grupului, pentru a exista o acoperire legală atunci când transportau drogurile.

Șoferii ce conduceau autotrenurile şi efectuau curse de transport marfă pe ruta Istanbul – Rotterdam, via România și retur ar fi fost coordonați de către un cetățean român, care, la rândul său, le-ar fi organizat împreună cu liderul grupării. Același cetățean român s-ar fi ocupat de realizarea formalităților privind importurile maritime de mărfuri, în care erau disimulate drogurile şi ar fi ţinut legătura cu comisionarul vamal, pentru efectuarea demersurilor pentru depozitare sau scoatere a mărfurilor din Portul Constanța, apoi de organizarea transportului de mărfuri în care ar fi fost disimulate drogurile către destinațiile finale, stabilite de către lider, care ar fi deținut și controlat companii în mai multe state din Uniunea Europeană și pe care le-ar fi folosit în activități comerciale aparent licite, menite să creeze un paravan pentru circuitul drogurilor”, transmite Poliția.

Pentru transportul drogurilor, la o cursă realizată, transportatorii ar fi trebuit să primească o sumă echivalentă cu un salariu net lunar, de aproximativ 2.000 – 2.250 de euro, astfel încât să creeze aparența că banii reprezintă salariul şi nu plata transportului de droguri.

Aceștia au fost prinși în 10 mai. Atunci, procurorii DIICOT, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, au percheziționat containere aflate în Portul Constanța, fiind depistate și ridicate 1428,33 kilograme heroină, cu puritate cuprinsă între 54,61% şi 57,93%, având o valoare de piață de aproximativ 71.500.000 de euro.

În acest caz a fost instituit sechestru asigurător asupra a 60.306 euro, a unor mijloace de transport, în valoare totală de 158.180 de euro, cât şi asupra a 27 de echipamente de „minare” de monedă virtuală, în valoare de aproximativ 500.000 de euro.

Cauza a fost instrumentată cu sprijinul autorităților judiciare din Ungaria, Austria, Germania, Regatul Țărilor de Jos, Slovacia, Slovenia, Republica Cehă și Franța și al ofițerilor din cadrul Europol.

Suportul logistic și de specialitate a fost asigurat de către Eurojust.

Dosarul a fost înaintat pentru soluționare Tribunalului București.