Orădenii de la Prima Development au finalizat cele 75 de apartamente ale proiectului Boemia Apartments

Publicat: 04 mart. 2021, 11:45, de Răzvan Zamfir, în Imobiliare , ? cititori
Orădenii de la Prima Development au finalizat cele 75 de apartamente ale proiectului Boemia Apartments

Orădenii de la Prima Development Group au finalizat și au predat apartamentele din primul lor proiect rezidențial din București, Boemia Apartments. În Oradea, Prima Development e cel mai mare dezvoltator imobiliar al orașului.

Boemia Apartments este un ansamblu rezidențial tip boutique, situat în centrul Capitalei, pe bulevardul Mărășești nr. 125, cu regim mic de înălțime, parter si 5 etaje, și un total de 75 de apartamente, cu 2 și 3 camere, dar și duplexuri. Proiectul a beneficiat de o investiție de 8,5 milioane de euro, iar în prezent este vândut integral și predat proprietarilor.

Toate apartamentele din cadrul acestui complex sunt echipate cu sistem Smart Home, care include interfoane și videointerfoane, prize inteligente și detectoare de apă și fum ce pot fi accesate nu doar local, ci și la distanță, prin intermediul unor aplicații dedicate.

Grupul Prima Development mai are în construcție în București proiectul rezidențial Core Timpuri Noi și a anunțat la începutul acestui an intenția de a-și consolida și extinde activitatea pe piața imobiliară din Capitală cu proiecte noi care vor însuma peste 2.500 de apartamente.

Compania și-a început activitatea în 2005, în Oradea, acolo unde a livrat până acum peste 3.000 de apartamente în imobile cu o valoare totală cumulată de peste 180 de milioane de euro. Din 2017 compania este prezentă și pe piața din București.