Orașele din România unde nu ai voie cu laptopul la cafenea

Publicat: 18 mai 2024, 21:41, de Mariana Olteanu, în LIFESTYLE , ? cititori
Orașele din România unde nu ai voie cu laptopul la cafenea
Sursă foto: Freepick

România a decis să se alinieze cu alte țări din UE și să impună reguli în ceea ce priveşte utilizarea laptopului în cafenele. Unele localuri au luat în calcul să restricționeze chiar și accesul la wi-fi.

Mai mulți patroni de cafenele din România au decis să implementeze măsuri pentru a contracara un fenomen observat recent: clienți care petrec ore în șir în localurile lor cu o singură cafea în față, adânciți în ecranele laptopurilor și atât de absorbiți de muncă încât uită să facă și alte comenzi. Această regulă a început să fie adoptată în special în București și Cluj.

Proprietarii acestor cafenele au început să interzică folosirea laptopurilor în timpul weekend-urilor, răspunzând astfel unei tendințe accentuate de pandemia de Covid-19. În perioada pandemiei, telemunca a devenit o practică obișnuită, iar ridicarea restricțiilor nu a schimbat complet acest obicei. Mulți tineri și-au mutat biroul în cafenele, transformând aceste spații în locuri de lucru informale.

Această decizie vine ca o reacție la necesitatea de a menține un flux de clienți și de comenzi care să susțină afacerile cafenelelor. În plus, patronii doresc să păstreze atmosfera relaxată și socială a acestor spații, care riscă să fie alterată de prezența constantă a laptopurilor și a muncii intense. Interdicția aplicată în weekend-uri este văzută ca un compromis rezonabil, permițând astfel cafenelelor să-și recâștige rolul de locuri de relaxare și socializare.

”Nu este un mediu propice de lucru în weekend, pentru că avem oaspeți copii, este multă gălăgie, e agitație și nu ar fi corect nici pentru oaspeții care vin să se relaxeze ca cineva lângă ei să lucreze și să zică să fie dată muzica mai încet. Și, până la urmă, suntem o cafenea și noi trăim din consumația pe care o fac oaspeții noștri”, spune proprietara cafenelei pentru Antena 3.

Deși acest regulament intern funcționează de un an, există, în continuare și persoane nemulţumite, care consideră că regula le încalcă unele drepturi.

„Mie mi s-ar părea ok să pot folosi laptopul. E treaba mea acum când îl folosesc: în weekend, în timpul săptămânii, n-aș vrea să fiu îngrădit. De obicei, vin la cafenele oameni care am văzut că vor să muncească și nu e chiar mediul cel mai bun. Mai bine s-ar concentra poate acasă, dar fiecare lucrează unde vrea”, spunea clientul unei cafenele.