Pacientul oncologic are nevoie și de asistență religioasă, spune ministrul Sănătății

Publicat: 06 dec. 2022, 13:45, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Pacientul oncologic are nevoie și de asistență religioasă, spune ministrul Sănătății

În boala oncologică trebuie să existe asistență medicală, dar și asistență religioasă în funcție de confesiune, a precizat ministrul Alexandru Rafila prezent la inaugurarea noului Laborator de radiologie al Spitalului Clinic Județean Mureș.

Un domeniu în care încă suntem deficitari, şi trebuie să-l menţionez, dar am făcut paşi înainte din acest punct de vedere şi încurajăm dezvoltarea centrelor de îngrijiri paliative. Pentru că centrele de îngrijiri paliative, nu pentru că sunt neapărat incluse în strategia naţională, dar e normal ca pacienţilor cu forme avansate de boală să le oferi o asistenţă medicală şi să faci o terapie a durerii.

L-am rugat pe domnul director să invite şi câţiva reprezentanţi ai cultelor religioase aici, pentru că eu cred că boala oncologică este o boală în care, dincolo de resursele pe care le avem noi din punct de vedere medical, trebuie să existe şi un sprijin din punct de vedere spiritual.

Şi este important ca fiecare pacient, în funcţie de confesiune, să poată să beneficieze şi de o asistenţă religioasă din acest punct de de vedere„, a declarat ministrul Alexandru Rafila, citat de Agerpes.

Protopopul ortodox Olimpia Zăhan, participant la acest eveniment, spune că ”pacienții oncologici trăiesc adevărate drame” și pentru ei preotul este ”doctorul de sufletesc”.

Mă bucur că am luat parte la un astfel de eveniment important pentru comunitatea târgumureşeană şi nu numai. Din păcate, pacienţii oncologici trăiesc adevărate drame, dar în ajutorul lor, pe lângă medici, care sunt adevăraţi profesionişti, vine şi preotul, doctorul sufletesc, care prin consiliere duhovnicească, Taina Sfintei Spovedanii şi a Medicamentului Suprem, Sfânta Împărtăşanie, îi vine în ajutor bolnavului, îi dă încredere, speranţă şi liniştea sufletească de care are atâta nevoie în momentele cruciale prin care trece.

Pe lângă faptul că este aproape de bolnav, preotul ţine legătura şi cu familia prin consiliere, îmbărbătare şi ajutor de la Medicul Suprem, în persoana Mântuitorului Hristos„, a declarat părintele Olimpiu Zăhan.