Palatul Cotroceni nu vede cu ochi buni măsurile fiscal-bugetare din planul austerității pregătit, deja, de Guvern. Avertismentul vine din partea consilierului prezidențial Cosmin Marinescu.
„România are nevoie de reforme fiscal-bugetare autentice, care să emane din principii și obiective naționale de dezvoltare, mai puțin din calcule electorale ce pot sfârși în contrapunerea unor sectoare sau segmente de contribuabili împotriva altora, a întreprinzătorilor mici contra companiilor mari, sau în perpetuarea unor măsuri fiscale preferențiale – toate acestea fiind incompatibile cu principiul echitații fiscale și al șanselor egale la dezvoltare”, a transmis consilierul prezidențial Cosmin Marinescu, la Forumul Forbes 2023, cu tema „Inspiring leaders”.
Consilierul prezidențial pe probleme de politici economice și sociale a atenționat asupra riscurilor și vulnerabilităților cu care se confruntă țara noastră, în contextul planului austerității anunțat deja de Guvern, dar și al prognozelor economice actuale, care indică o decelerare a economiei României în 2023. Consilierul prezidențial a reamintit faptul că, de-a lungul timpului, sistemul fiscal a fost ciopârtit prin tot felul de intervenții de relaxare fiscală, favoruri și excepții, României lipsindu-i, astfel, o politică fiscală coerentă și bine articulată. Și, din nefericire, nici noile măsuri, pentru care Guvernul își va asuma răspunderea în Parlament, nu par să schimbe situația.
PROPUNE TU CU DULAPUL MASURI SA SCOATA TARA DIN FALIMENTUL PE CARE L-A PROVOCAT CHIAR JOHANIS CU CIUCA,CATU ,PNL ,HAI PROPUNE ,DE PARERI SI ACUZATI SUNTEM SATUI ;MASURI CONCRETE