Papa Francisc a ținut slujba de Sfântul Ștefan în Biblioteca Palatului Apostolic

Publicat: 26 dec. 2020, 15:35, de Aurel Drăgan, în Internațional , ? cititori
Papa Francisc a ținut slujba de Sfântul Ștefan în Biblioteca Palatului Apostolic

Papa Francisc a subliniat importanţa iertării şi s-a rugat pentru creştinii persecutaţi pentru credinţa lor, sâmbătă, la rugăciunea tradiţională Angelus, „Îngerul Domnului”, recitată în interiorul Palatului Apostolic de la Vatican.

„Să ne rugăm astăzi pentru cei care îndură persecuţii din cauza numelui lui Iisus. Sunt foarte mulţi, din nefericire”, a spus suveranul pontif.

Papa Francisc nu a condus rugăciunea tradiţională Angelus de sâmbătă de la balconul în aer liber al Bazilicii Sfântul Petru, în faţa credincioşilor adunaţi în piaţă, potrivit obiceiului, ci a recitat-o în interiorul Bibliotecii Palatului Apostolic de la Vatican, pe fondul măsurilor de precauţie pentru limitarea răspândirii noului coronavirus.

Ceremonia a avut loc în ziua în care catolicii îl comemorează pe sfântul Ştefan. Conform tradiţiei, predicatorul a fost acuzat de blasfemie şi a devenit primul martir creştin după ce a fost ucis cu pietre la porţile Ierusalimului. În pofida acuzaţiilor false şi a lapidării brutale, sfântul Ştefan i-a iertat pe cei care l-au ucis şi s-a rugat pentru ei, după cum a amintit papa Francisc.

Credincioşii de astăzi ar trebui să se roage la rândul lor pentru cei care au greşit şi să nu îi vorbească de rău pe aceştia, a afirmat pontiful în vârstă de 84 de ani.

Iar dacă există certuri acasă, a spus liderul de la Vatican, „în loc să căutăm să ne impunem, să încercăm să le dezamorsăm pentru a o lua de la capăt iertând pe cel care a ofensat”.

Slujbe cu puțini participanți

Italia se află într-o perioadă de lockdown pe durata sărbătorilor de Crăciun şi Revelion. Din cauza restricţiilor impuse de autorităţi, credincioşii nu au putut să se reunească în acest an în Piaţa Sfântul Petru pentru a asista la slujbele şi evenimentele papale, care au fost mutate în interiorul Palatului Apostolic din Vatican.

Pe fondul măsurilor de precauţie adoptate pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, papa Francisc a susţinut joi Sfânta Liturghie a Nopţii de Crăciun în bazilica Sfântul Petru, cu un număr redus de participanţi din rândul clerului şi publicului şi alte măsuri de precauţie anti-coronavirus.

Vineri, conformându-se restricţiilor adoptate în perioada actuală în Italia, papa Francisc a rost tradiţionalul său mesaj „Urbi et Orbi” („Către oraş şi lume”) în cadrul unei alocuţiuni online, ce a fost difuzată din interiorul Palatului Apostolic din Vatican şi nu de la balconul în aer liber al Bazilicii Sfântul Petru, aşa cum se întâmpla de obicei, în faţa unei mulţimi compuse din zeci de mii de credincioşi.

Papa Francisc a vorbit în mesajul său de Crăciun despre „nevoia de fraternitate” între toate ţările lumii, îndemnându-le să împartă între ele vaccinurile dezvoltate împotriva maladiei COVID-19, deoarece „zidurile naţionalismului” nu reprezintă o soluţie pentru a stopa o pandemie care nu ţine cont de graniţe. Suveranul pontif a îndemnat totodată la o fraternitate concretă, care să depăşească familia, etnia, religia, limba şi cultura. „Iar acest lucru este valabil şi pentru relaţiile dintre popoare şi naţiuni”, a adăugat el.