Papa Francisc: Prințul Păcii este din nou respins de logica inutilă a războiului

Publicat: 25 dec. 2023, 07:30, de Mariana Olteanu, în Internațional , ? cititori
Papa Francisc: Prințul Păcii este din nou respins de logica inutilă a războiului
Papa Francisc

Papa Francisc a afirmat că mesajul nașterii lui Iisus este respins de război. În cadrul Liturghiei de la miezul nopții de Ajun, desfășurată în Bazilica Sfântul Petru, pontiful în vârstă de 87 de ani și-a exprimat regretul că în Betleem, în Cisiordania ocupată de Israel, Prințul Păcii este din nou respins de logica inutilă a războiului, cu referire la conflictele dintre Israel și Hamas, în Gaza.

Sărbătorile de Crăciun au fost efectiv anulate în Betleem din cauza luptelor grele. Papa, care a militat pentru încetarea focului în conflictul dintre Israel și Hamas, a subliniat contrastul puternic dintre nașterea lui Iisus și dorința de putere, faimă și glorie asociată cu „puterea lumii”.

”În seara aceasta, inimile noastre sunt la Betleem, unde Prințul Păcii este din nou respins de logica inutilă a războiului, de confruntarea armelor care îl împiedică și astăzi să găsească loc în lume”, a spus pontiful în vârstă de 87 de ani, în timpul unei Liturghii de la miezul nopții de Ajun, în Bazilica Sfântul Petru.

Papa Francisc a declarat că atunci când Isus se naște ”niciunul dintre cei puternici nu-l bagă în seamă” și i-a îndemnat pe credincioși să nu-l vadă pe Dumnezeu în ”termeni păgâni”, ca pe ”un puternic potentat din cer” care este legat de ”putere, de succesul lumesc și de idolatria consumerismului”.