Parcare cu peste 200 de locuri la Cluj. Este al treilea parking finalizat în această toamnă- FOTO

Primarul Clujului, Emil Boc, a anunțat finalizarea celui de-al treilea parking (cu parc) finalizat în această toamnă. Conform edilului, de vineri începe distribuirea locurilor de parcare.

Parcarea de pe strada Primăverii nr.8 este al nouălea parking finalizat din municipiul Cluj-Napoca (11 parkiguri în total incluzând parkingurile de la BTarena și Cluj Arena).

Noul parking de pe Primăverii 8 dispune de 267 locuri de parcare din care 7 sunt pentru persoane cu dizabilități, 5 pentru mașini electrice (2 cu echipament și 3 fără echipament). În plus, 18 locuri sunt pentru motociclete/mopede și încă 52 locuri pentru biciclete.

Construcția cuprinde două niveluri de subsol, parter și două etaje supraterane. Suprafața pe care a fost construit noul parking a rezultat în urma demolării a 110 garaje din această zonă.

Parkingul Primăverii 8 dispune de asemenea de două terase verzi: una extinsă pe o suprafață de 1.200 mp, cu sistem verde – strat de vegetație de înălțime mică, substrat de pământ și sistem de picurare (deasupra etajului 2) și una la nivelul solului, pe o suprafață de 1.300 mp (deasupra nivelului subsol 1).

Pentru amenajarea terasei de la nivelul terenului au fost plantate cca. 2.000 buc. plante, învelișul vegetal fiind distribuit pe o suprafață de 460 mp, 740 mp gazon rulat. Au fost instalate dale antiderapante pentru aleile pietonale și dale cauciucate în locurile de joacă pentru copii și zona de fitness. Au fost plantați 23 arbori – carpeni, mesteceni și arțari. Spațiul include și zonă de joacă pentru copii, și zonă de fitness în aer liber ca în celelalte parcuri de cartier finalizate.

Proiectul, în valoare totală de 27.240.004,32 lei, a fost realizat de către SC K&K studio de proiectare SRL (proiectant) și TCI CONTRACTOR GENERAL SA (executant).

Sursa photo: Facebook

Citește și:

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...