Parchetul General a deschis dosar penal după ce George Simion l-a agresat pe ministrul Virgil Popescu

Procurorii Parchetului General au deschis dosar penal după ce copreședintele AUR George Simion l-a agresat în Parlament pe ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Parchetul General a anunțat că dosarul penal vizează fapte de ultraj și tulburarea liniștii publice.

„La data de 8 februarie 2022, urmare a sesizării din oficiu în conformitate cu art. 292 din Codul de procedură penală, la nivelul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înregistrat un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 și 2 Cp și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 Cp.

În fapt, în urma materialelor de presă apărute în ziua de 7.02.2022, s-a reținut că numitul George Simion, deputat în Parlamentul României, în timpul ședinței Camerei Deputaților din aceeași zi s-a deplasat la tribuna plenului Camerei, în timp ce ministrul Energiei își susținea discursul la moțiunea simplă împotriva sa, agresându-l pe acesta”, potrivit procurorilor.

Virgil Popescu, ministrul energiei, a anunțat, marți, pe Facebook, că a informat conducerea Camerei Deputaților de faptul că va depune o plângere penală împotriva liderului AUR, George Simion, după episodul de luni, când Simion l-a agresat pe Popescu în timpul dezbaterii moțiunii simple din Parlament. Ministrul energiei a solicitat conducerii Camerei Deputaților să-i pună la dispoziție filmarea integrală a incidentului.

  1. Referitor la dosarul lui George Simion.Pai trebuie sa-i deschideti unul si ministrului Popescu, pentru ca si el l-a jignit pe G.Simion, la facut cu legaturi cu rusii.. La noi in Romania, mai nou daca vreunul tine cu tara asta, este cu rusii. I-a sa vaDA PROCURATURA, ceea ce a afirmat George Simion despre Popescu nu ar fi adevarat.Sa se preocupe si de asta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Ultimele articole