Parcul fotovoltaic din Piscul Sadovei-Dăbuleni, Oltenia, intră în linie dreaptă

Publicat: 11 feb. 2023, 08:30, de Viorela Pitulice, în ESENȚIAL , ? cititori
<strong>Parcul fotovoltaic din Piscul Sadovei-Dăbuleni, Oltenia, intră în linie dreaptă</strong>

Cel târziu în primăvara anului viitor, ar urma să înceapă practic lucrările în teren pentru realizarea parcului fotovoltaic din Piscul Sadovei-Dăbuleni, Oltenia, anunță conducerea Agenţiei Domeniilor Statului (ADS).

Instituția dorește să devină autoritate publică de interes naţional şi că pentru realizarea proiectului din Oltenia, unul din cele mai importante proiecte verzi din Europa, instituţia va pune la dispoziţie teren neproductiv, investiţia urmând să fie finanţată din fonduri europene, susține directorul general al instituţiei, George Sava, ADS.

„Sunt deja două acte normative care au fost aprobate, inclusiv în CSAT s-au stabilit aceste priorităţi. Urmează ca în două săptămâni să iasă şi ultimul act normativ în aşa fel încât să intre în linie dreaptă din punctul de vedere al normelor legale. Până la execuţie mai e ceva timp. Proiectul are ca termen final 2026. Asta înseamnă ca undeva în toamnă, cel târziu în primăvara anului viitor va începe munca în teren”, a declarant pentru Agerpres directorul general al ADS.

Instituţia a demarat un proces pentru cartografierea terenurilor deţinute, în condiţiile în care în momentul de faţă doar circa 80.000 de hectare dintr-un total de circa 320.000 de hectare au cărţi funciare.

„Vrem să facem cărţi funciare pentru toate terenurile, proprietatea publică a statului şi apoi proprietatea privată a statului, în contextul în care proprietatea privată este într-o continuă dinamică din punctul de vedere al fondului funciar. Ne axăm în principal pe proprietatea publică, urmând ca toate terenurile să aibă carte funciară”, a mai spus George Sava.

Citeste si Patronii Dedeman au cumpărat 1.500 de hectare de teren agricol în sudul țării