Parisul, sub asediul fermierilor

Publicat: 29 ian. 2024, 16:35, de Viorela Pitulice, în Internațional , ? cititori
Parisul, sub asediul fermierilor

După mai mult de o săptămână de când protestează, cu blocarea autostrăzilor și incendierea camioanelor cu produse agricole aduse din străinătate, fermierii francezi au ajuns la porțile Parisului, unde au anunțat că vor intra luni.

Tensiunea crește de la oră la oră, iar cum fermierii au spus că se pregătesc de „asediul” Capitalei franceze, blocând căile de intrare în oraș, în primă fază, autoritățile s-au mobilizat la maximum, nu mai puțin de 15.000 de polițiști și jandarmii aflându-se pe străzi. De asemenea, au fost scoase și numeroase blindate în încercarea de a opri o eventuală intrare a sutelor de tractoare pe străzile Parisului. Nu în ultimul rând, președintele Emmanuel Macron convocase mai mulți miniștri, luni la prânz.

Principala problemă a fermierilor este legată de suprafeţele care trebuie lăsate necultivate conform noilor reglementări privind biodiversitatea, adoptate anul trecut, decizie care a stârnit nemulțumire și în România.

Legea adoptată de Parlamentul European pentru refacerea ecosistemelor naturale degradate a fost puternic contestată de agricultori. Actul normativ prevede că ţările membre ale UE trebuie să ia până în 2030 măsuri pentru renaturarea a circa 20% din teritoriile lor, în condiţiile în care 81% din habitatele naturale din Europa sunt clasificate ca deficitare.

Fermierii din Franța cer ca revendicările lor să fie rezolvate foarte repede, ceea ce a pus în alertă autoritățile. În acest context, Franţa solicită modificarea legislaţiei de mediu a Uniunii Europene chiar săptămâna aceasta, pentru a pune capăt protestelor agricultorilor care ameninţă să asedieze Parisul.

„În următoarele 48 de ore, vom anunţa unele măsuri”, a anunțat ministrul agriculturii, Marc Fesneau.

Agricultorii francezi cer să fie plătiţi mai bine şi să beneficieze de un trai mai bun, în condițiile în care se știe foarte bine care este rata sinuciderilor în sector, din cauza imposibilității achitării datoriilor.

În următoare zile, sunt așteptate proteste și în Capitala Belgiei, la Bruxelles, în timp ce în Germania, România sau Polonia, fermierii se află în stradă de aproape două săptămâni.