Pariul lui Ionel Irinel Scrioșteanu cu drumurile radiale din jurul Bucureștiului

Publicat: 09 ian. 2024, 19:00, de Ziarul Puterea, în News , ? cititori
Pariul lui Ionel Irinel Scrioșteanu cu drumurile radiale din jurul Bucureștiului

Ionel Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, vorbește la podcastul „Dialogurile Puterii” despre modul în care ar putea fi rezolvată problema traficului în Capitală și în jurul său. În opinia lui, drumurile radiale ar putea fi soluția salvatoare.

„Doar infrastructura de transport nu rezolvă problema.…Dacă nu dublăm infrastructura de transport în comun care să faciliteze transportul în comun către și dinspre Capitală și care să faciliteze noi direcții de dezvoltare integrată a regiunii, nu se rezolvă problema. În mod normal, infrastructura creată atrage mai mult trafic, dar dacă știm să folosim această infrastructură și pentru sau mai ales pentru transportul în comun, putem să rezolvăm problema traficului de jur împrejurul Bucureștiului și în București. Și drumurile radiale au un specific. Mulți m-au acuzat că facem drumuri radiale ca să aducem mai mult trafic în București. Drumurile radiale sunt gândite în așa fel încât să poată să permită și transport în comun. Adică vom avea o zonă mediană de opt metri pe fiecare drum neconstruit pe care se poate dezvolta infrastructura de tramvai, bandă unică de transport în comun și alte facilități care să atragă oamenii către transportul în comun”, a declarat  Ionel Irinel Scrioșteanu la Dialogurile Puterii.

Oficialul din Ministerul Transporturilor a mai făcut referire și la termenele de finalizare pentru fiecare lot în parte din A0, autostrada București, dar a vorbit și de alte proiecte de infrastructură rutieră importante.

Vă invităm să urmăriți interviul acordat de Ionel Irinel Scriosteanu la podcastul „Dialogurile Puterii” pe toate canalele online ale Ziarului Puterea.