Parlamentarii judecă marți cererea de sancționare a Dianei Șoșoacă. Reacția senatoarei

Solicitarea de sancționare a senatoarei neafiliate Diana Ivanovici Șoșoacă ar urma să fie analizată marți, la prânz, de grupurile parlamentare din Senat. „Le deranjez aranjamentele, liniștea și somnul”, acestea ar fi principalele motive pentru care îi este analizat comportamentul, susține Șoșoacă.

Săptămâna trecută, grupul parlamentar din Senat al PNL le-a cerut tuturor celorlalte grupuri sancționarea senatoarei neafiliate, motivând că are un comportament deplasat. Apelul era adresat inclusive celor de la Alianța pentru Unitatea Românilor, pe listele cărora a fost aleasă.

„Prea multe derapaje care pun în pericol buna funcționare a Legislativului. E nevoie de reacție, din partea tuturor senatorilor, la populism, extremism, lipsă de decență, nerespectarea regulamentelor în mod constant. E nevoie de această delimitare. Doar așa putem lucra la creșterea credibilității acestei instituții”, declara Alina Gorghiu, una dintre inițiatoarele demersului.

În replică, Șoșoacă susține că se încearcă doar reducerea ei la tăcere.

„Comisia Juridică a Senatului mă va judeca pentru activitatea mea parlamentară, la solicitarea PNL-ului în frunte cu Alina Gorghiu și Iulia Scântei. Se solicită interzicerea oricărui drept și oricărei obligații parlamentare, de la interzicerea luărilor de cuvânt până la interzicerea participării la ședințele din plen. De ce? Pentru că le deranjez aranjamentele, liniștea și somnul pentru care iau banii”, consideră Șoșoacă.

În cazul în care se vor lua măsuri împotriva sa, ar fi al doilea parlamentar sancționat. Deputatul Dan Tanasă (AUR) a primit în urmă cu aproape două săptămâni avertisment scris, după ce l-a înjurat pe holurile Parlamentului pe ministrul Justiției. În mod ironic, Tanasă a anunțat că-și dă demisia, să fie independent și să poată activa în grupul USR.   

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...

Cine este preotul mare mason, cu o avere uriașă, care conduce...

Prezența preoților, în special a celor cu funcții mari în Biserica Ortodoxă Română, în rândurile masoneriei este arhicunoscută, dar Patriarhia Română a negat că...