Parlamentarii români, bombardați cu mesaje anti – Zelenski, în ajunul discursului acestuia

Publicat: 04 apr. 2022, 14:40, de Cezar Amariei, în Intern
Parlamentarii români, bombardați cu mesaje anti – Zelenski, în ajunul discursului acestuia

Zeci de mesaje anti-Zelenschi au fost transmise în ultimele zile pe adresele parlamentarilor români, toate cerând în general același lucru: să nu i se permită președintelui ucrainenan să-și transmită mesajul aleșilor și poporului român.

Mesajele vin pe adresele de e-mail ale parlamentarilor din partea unor persoane ce nu pot fi identificate și care se prezintă sub diferite nume, cel mai probabil false. Ca element comun, toate sunt transmise de pe adrese yahoo.com sau gmail.com, fără vreun element de identificare cum ar fi un număr de telefon sau adresă poștală.

„V-aș fi profund îndatorată dacă nu ați da la o parte mesajul meu, rugămintea și dorința mea de a citi aceste rânduri și de a reflecta la motivul care m-a determinat să vă scriu, din partea mea și a multor, foarte multor români: este vorba de discursul presedintelui Zelensky în Parlamentul României și de ceea ce se dorește a se întâmpla în această țară, în aceste timpuri de încercare a propriei conștiințe și a curajului, a devotamentului și a patriotismului”, își începe solicitarea așa – numita Cristina Merla, ce trimite mesajul de pe crismerla123000@gmail.com.

„V-aș ruga să luați în considerare următoarele principale aspecte:

1) dacă este acceptată aceasta intervenție a președintelui ucrainean în plenul Parlamentului României, în mod singular, doar a lui, și nu sunt invitați și ceilalti președinți, pentru ca să-și comunice public, oficial, punctul de vedere, adică: Vladimir Putin (ca reprezentantul la cel mai înalt nivel al celeilalte părți beligerante!), rezprezentantul SUA, care tot vrea să ne atragă în acest război contra Rusiei, reprezentanții NATO și UE, președinții țărilor vecine Ucrainei și României și ai căror cetățeni sunt locuitori și pe teritoriul Ucrainei, ca naționalități conlocuitoare, dar, lipsite, asa cum bine se cunoaște, în plan real, de orice drepturi și libertăți fundamentale cetățenești, așadar, dacă se acceptă doar discursul președintelui ucrainean, acest lucru conduce la un afront politic, diplomatic, asemenea unei declarații fățișe contra Rusiei, deci, deja ne poziționează ca parte beligerantă contra Rusiei, iar implicațiile acestui gest nici nu pot fi bănuite și calculate măcar!

2) România nu s-a putut baza niciodată în toată istoria existenței ei pe ajutorul promis de vreun principe străin, de vreun conducător de țară, în cazul în care a fost atacată, s-a constatat asta de-a lungul întregii ei istorii, tratatele și alianțele și promisiunile au fost toate încălcate, iar țara noastră a fost apărată doar de românii ei, de popor, de Dumnezeu și de Maica Domnului cu tot Cerul!; ca atare nu ne putem baza niciodată pe nici un ajutor extern, de la SUA, de la NATO, de la UE, de la Rusia, de la Ucraina, etc., mai ales când știm cum am fost loviți militar, economic, politic, social și cultural de toate aceste forțe externe;

3) noi toți, poporul român, NU VREM INTRARE IN RĂZBOI, NICI DIRECT, NICI INDIRECT, DE NICI UN FEL, singurele războaie pe care poporul nostru în decursul istoriei sale le-a purtat au fost războaie de apărare, de nevoie, pentru a-și salva țara și pământul pe care Dumnezeu ne-a zidit aici, ca neam binecuvantat, nu de 2000 de ani, ci cu multe mii de ani în urmă, aici este „Leagănul civilizației întregii lumi”,

4) deja se știe la nivel internațional, și știm și noi toți, nu mai putem fi înșelați, avem cunoștințe, relații, contacte și am aflat că lucrurile nu sunt așa cum ni se prezintă nouă și tuturor în lume, adică, în loc de a se arăta doar un singur vinovat criminal, Vladimir Putin, care ar comite atacuri condamnabile asupra poporului ucrainean, dimpotrivă, ar fi trebuit să se arate situatia reală din ambele țări, ar fi trebuie să se arate că președintele rus, după multe încercări de rezolvare pașnică a situației conflictuale existente în teritoriul ucrainean, încearcă să-și salveze conaționalii și o parte din teritorii, ar fi trebuit să se arate ceea ce este de fapt, de mult, un război terorist al polițiilor ucrainene începând din 2014 împotriva propriului popor, în special asupra naționalităților conlocuitoare: români, ruși, polonezi, unguri, etc.

5) președintele Zelensky nu are ce să ne comunice nouă, poporului român, prin intermediul Parlamentului Român, ALES DE POPORUL ROMÂN, și care Parlament Român trebuie să lucreze, să exprime și să susțină doar interesele naționale ale poporului român!

6) presedintele Zelensky trebuie doar să-și ceară scuze pentru atrocitățile comise de-a lungul istorie de Ucraina asupra românilor din Bucovina, Basarabia, în trecut și în prezent, să-și ceară oficial scuze pentru terorarea și crimele exercitate și în vremurile noastre și pentru privarea românilor din Ucraina de orice drepturi și libertăți fundamentale și legitime și să demonstreze practic, în mod real, cum repară aceste orori comise asupra fraților noștri români din Ucraina, fără a ne cere nimic în schimb!

7) președintele Zelensky nu are dreptul să ceară României să intre în război alături de Ucraina, nu este războiul nostru, nu este interesul nostru, nu este spre folosul nostru!

8) indiferent cu ce ne-ar ispiti acest președinte ucrainean, România nu trebuie să accepte sub nicio formă participarea directă sau indirectă la războiul contra Rusiei alături de Ucraina

9) și dacă ar promite că ni se dau înapoi teritoriile furate efectiv prin pactul Ribbentrop-Molotov și toate teritoriile furate în decursul istoriei de către Ucraina, și dacă ar promite acordarea tuturor drepturilor și libertăților fundamentale și legitime ale românilor din teritoriul ucrainean, ROMANIA NU TREBUIE SĂ INTRE ÎN RĂZBOI, recuperarea teritoriilor se face pe timp de pace, la masa tratativelor, nu cu pușca la tâmplă, iar acordarea drepturilor și libertăților fundamentale și legitime către românii din Ucraina trebuie făcută făra a se cere României nimic altceva în schimb.

10) prioritatea este să salvați România, poporul nostru, nu altă nație, nu mai îngăduiți distrugerea a ceea ce a mai rămas din această țară”.

Mesaje împotriva discursului lui Zelensky au fost transmise către toți parlamentarii români și de Robertino Ilie (robertino.ilie@yahoo.com), Negrutiu Mihai”(negrutiu2017@yahoo.com), mitica pop (mpop9293@gmail.com), Nicoleta Cazacu (nicoleta.cazacu@gmail.com), Violeta Pop (violetapop2008@gmail.com), Rusu Mihaela (mihaela.rusu283@gmail.com), Esanu Radu-Oliver (esanu.raduoliver@yahoo.com), Vinte Viorica (vinte_viorica@yahoo.com).