Pasta de tomate și creierul. Ce se întâmplă dacă consumi acest aliment zilnic timp de trei luni
Pasta de tomate consumată zilnic, timp de trei luni, ar putea schimba felul în care funcționează creierul. Un studiu realizat în Spania pe 42 de adulți de vârstă mijlocie a arătat rezultate mai bune la testele de atenție și o memorie ușor îmbunătățită. Cercetătorii avertizează însă că rezultatele sunt preliminare.
Ce se întâmplă în creierul tău dacă mănânci pastă de tomate trei luni
Experimentul a fost coordonat de nutriționistul Ricardo López-Solís, de la Universitatea din Barcelona, iar rezultatele au fost publicate în revista științifică Antioxidants. Participanții au mâncat în fiecare zi câte 35 de grame de pastă de tomate, timp de trei luni.
Cu o săptămână înainte de start, voluntarii au renunțat la alimentele bogate în licopen, precum roșiile, pepenele roșu, papaya, grepfrutul sau guava. Ulterior, au trecut prin două etape de câte trei luni. Într-una au consumat pastă de tomate, iar în cealaltă au urmat o dietă săracă în licopen.
Între cele două perioade a existat o pauză de o lună. Așa că fiecare participant a fost propriul termen de comparație, iar cercetătorii au putut urmări cum reacționează aceleași persoane la cele două regimuri.
Diferențele au apărut la testele cognitive. După perioada cu pastă de tomate, participanții s-au descurcat mai bine la probele de atenție selectivă și au avut o memorie asociativă ușor îmbunătățită. Mai mult, analizele de sânge au arătat o creștere puternică a concentrației de licopen.
Ce au arătat scanările creierului participanților
Partea de imagistică a studiului a fost mai restrânsă. Doar 14 participanți au trecut prin scanări cerebrale, care au indicat modificări ale conectivității în mai multe rețele mari ale creierului.
După dieta cu tomate, conectivitatea în repaus a scăzut în rețeaua fronto-parietală și în cea auditivă. Pe de altă parte, în perioada săracă în licopen, cercetătorii au observat o conectivitate redusă în rețelele atenției dorsale.
Autorii văd în aceste schimbări o reorganizare a felului în care lucrează creierul. Potrivit lor, acesta ar deveni mai eficient și mai adaptabil, prin renunțarea la interacțiuni redundante între rețele. Adaptări asemănătoare au fost observate și după antrenamentele pentru memoria de lucru.
În paralel, dieta cu tomate a fost asociată cu o creștere la limită a nivelului de BDNF. Este o proteină implicată în dezvoltarea și funcționarea creierului. Echipa din Barcelona a punctat și noutatea lucrării.
„După cunoștințele noastre, acesta este primul studiu clinic care leagă modificările antioxidantului licopen de schimbări ale conectivității funcționale a creierului”, au scris autorii studiului.
De ce cercetătorii cer prudență față de rezultate
Analiza imagistică a fost considerată chiar de autori preliminară și insuficient de puternică din punct de vedere statistic. Mai mult, ScienceAlert notează că rezultatele au fost obținute cu un prag statistic mai permisiv decât cel stabilit inițial în metodologie.
Iar experimentul nu a fost orb. Adică atât participanții, cât și cercetătorii știau cine mănâncă pastă de tomate și cine urmează dieta de control. Prin urmare, nu poate fi exclus ca motivația sau efortul voluntarilor la teste să fi fost influențate de dieta pe care o urmau.
Totodată, studiul nu arată că licopenul ar fi singurul responsabil. Tomatele conțin numeroși alți antioxidanți și vitamine, iar cercetătorii nu pot spune deocamdată care dintre componente a avut rolul principal.
Rezultatele se aliniază totuși cu cercetări anterioare. Într-un studiu pilot pe vârstnici, un aliment cu pudră de tomate a îmbunătățit în opt săptămâni viteza de procesare, atenția și memoria de lucru, comparativ cu un placebo. Pe de altă parte, un experiment de cinci săptămâni cu o băutură din fructe de pădure și pudră de tomate a îmbunătățit memoria de lucru, dar nu și atenția selectivă.
Autorii spun că sunt necesare studii mai mari și pe perioade mai lungi. Doar așa se poate afla dacă efectele se mențin în timp și dacă au o importanță reală pentru sănătatea creierului.
„Aceste rezultate aduc dovezi că consumul de tomate poate susține funcția cognitivă și poate modula conectivitatea creierului la adulții sănătoși de vârstă mijlocie”, au concluzionat cercetătorii.
Roșiile gătite ar putea oferi mai mult licopen decât cele crude
Licopenul este pigmentul care dă culoarea roșie a tomatelor. Este un antioxidant puternic, care poate ajunge în creier și ar putea contribui la reducerea inflamației la nivel neurologic.
Referitor la felul în care sunt consumate, compușii valoroși din tomate rămân și după gătire. Ba mai mult, roșiile gătite ar putea oferi mai mult licopen decât cele crude. Nutriționista Rachel Kopec, de la Ohio State University, a explicat pentru The New York Times că, prin gătire, căldura descompune pereții celulelor, iar licopenul devine mai ușor de digerat.
Iar o lingură de pastă de tomate poate adăuga o doză consistentă de licopen în orice mâncare, notează ScienceAlert.