Paște 2022. Obiceiuri neobișnuite de Paște din întreaga lume

Țările din întreaga lume au propriie tradiții de Paște și multe dintre acestea sunt de-a dreptul neobișnuite. Toate tradițiile variază de la o cultură la alta și chiar de la o regiune la alta în aceeași țară. Vă prezentăm o serie de obiceiuri neobișnuite de Paște din întreaga lume.

Înălțarea zeielor în Bermuda

Sărbătorirea Paștelui este o aventură de weekend pe frumoasa insulă britanică. Bermuda. Festivitățile încep vineri cu Festivalul Zeielor, continuă sâmbăta cu o masă festivă în care se mănâncă pește și chifle tradiționale decorate cu o cruce deasupra. Iar în Duminica Paștelui, bermudienii participă la slujbe organizate înainte de răsăritul soarelui, ținute direct pe plajă.





Pavarea străzilor cu covoare în Antigua, Guatemala

În orașul Antigua din sudul Guatemalei, localnicii acoperă străzile cu covoare colorate pe tot parcursul Săptămânii Mari, în pregătirea procesiunii din Vinerea Mare. Covoarele lungi sunt realizate din flori, rumeguș colorat, fructe, legume și nisip. Covoarele sunt adesea realizate de artiști locali care prezintă de la scene religioase, până la tradiții mayașe sau istoria locală.

Oameni crucificați în Filipine

Filipine este o țară preponderent catolică, iar localnicii iau Paștele foarte în serios. În fiecare an în Vinerea Mare, câțiva oameni din nordul Filipinelor sunt crucificați și chiar li se bat cuie în palme, pentru a cinsti răstignirea lui Isus. Deși Biserica Catolică a criticat aceste practici, tradiția continuă și atrage anual mii de turiști.

Australienii înlocuiesc iepurele de Paște cu un animal local

În 1991, Rabbit-Free Australia a lansat o campanie de înlocuire a iepurașului de Paște cu bilby-ul de Paște, un marsupial mic, găsit doar pe acest continent. Motivele din spatele acestei campanii sunt legate în special de agricultură. În Australia, iepurii sunt considerați dăunători care distrug culturile și a terenurile agricole.

Prin urmare, în Australia se comercializează bilbi de ciocolată de Paști, iar o parte din fondurile obținute de pe urma vânzării acestora, sunt folosite pentru ajutorarea speciilor aflate pe cale de dispariție, scrie Womansday.com

Incendierea unei căruțe cu flori în Florența

În Florența, localnicii sărbătoresc o tradiție de Paște veche de 350 de ani, cunoscută sub numele de Scoppio del Carro, sau „incendierea căruței”. O căruță împodobită cu flori și plină cu artificii este plimbată pe străzile orașului de oameni în costume colorate și se oprește în fața Domului din Florența.

În timpul Liturghiei de Paște, Arhiepiscopul Florenței iese din biserică și aprinde artificiile din căruță.

Obiceiului datează din prima cruciadă, potrivit Visit Florence, și este menit să asigure o recoltă bună.

Copiii merg după ouă îmbrăcați în vrăjotiare în Finlanda

Copiii din Finlandase îmbracă în vrăjitoare și merg din casă în casă pentru a cere oă de ciocolată de la vecini.

În unele zone din Finlanda de Vest, în părți ale Finlandei de Vest, în Duminica Paștelui, localnicii aprind focuri uriașe pentru a alunga vrăjitoarele care zboară pe mături în perioada dintre Vinerea Mare și Duminica Paștelui.

Bătăi cu apă pe străzile din Polonia

Una dintre cele mai populare tradiții din Polonia este bătaia cu apă. Numit Śmigus-dyngus (Lunea Udă), acest obicei se ține în a doua zi de Paște și presupune udarea cu apă a oricărei persoane pe care o întâlnești.

De aici încep adevărate bătăi cu apă, oamenii udându-se cu găleți, pistoale cu apă sau orice altceva găsesc la îndemână.

Legenda spune că fetele care sunt udate în Lunea Udă se vor căsători în cursul anului.

Omletă uriașă în Franța

În orașul Haux din sudul Franței, are loc în fiecare o tradiție specială. Localnicii pregătesc o omletă uriașă. Pentru realizarea omletei se folosesc peste 15.000 de ouă și din ea pot mânca peste 1.000 de persoane.

Povestea acestei omlete este legată de Napoleon. Se spune că acesta și armata sa călătoreau prin sudul Franței când s-au oprit în acest mic oraș și au mâncat omletă. Lui Napoleon i-a plăcut atât de mult, încât le-a ordonat cetățenilor să își adune ouăle și să facă o omletă uriașă pentru armata sa a doua zi.

Aruncatul de oale pe geam în Corfu

În sâmbăta dinaintea Paștelui, în insula grecească Corfu, are loc tradiționalul „aruncat de oale”. Oamenii aruncă pe geam vase, tigăi și alte faianțe, adesea umplute cu apă, spărgându-le de pavaj.

Citiul de romane polițiste în Norvegia

În Norvegia, Paștele este o perioadă în care oamenii citesc romane polițiste și merg la schi. Se spune că tradiția a început în 1923, când o editură și-a promovat noul roman polițist printr-un articol publicat pe prima pagină a ziarelor în ziua de Paște. Articolul a semănat atât de mult cu o știre reală încât oamenii nu și-au dat seama că este vorba de un truc publicitar, așa că a primit o atenție masivă. Și astfel s-a născut tradiția cititului de romane polițiste în această perioadă.

Dansul morții în Spania

În orașul medieval Verges din Spania, în Joia Mare se interpretează tradiționalul „dansa de la mort” sau „dansul morții”.

În această zi, toată lumea se îmbracă în costume de schelet și defilează pe străzi. Procesiunea se încheie cu schelete înfricoșătoare care poartă cutii de cenușă. Dansul macabru începe la miezul nopții și continuă timp de trei ore.

Diavolii roșii din Sicilia

În Prizzi, Sicilia, „Abballu de daivuli” este o tradiție prin care localnicii se îmbracă în diavoli, poartă măști zinc și haine roții și merg să „vâneze”. În cursul dimineții aceștia umblă pe străzi și le cer trecătorilor să le dea bani să își ia de băut. În cursul după-amiezii, pe străzi apare Fecioara Maria și Hristos cel Înviat și salvează ziua alungând diavolii de pe străzi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...