Pelerinajul de la Iași cu ocazia zilei de Sfânta Cuvioasă Paracheva a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române spune că este „ceva nemaiîntâlnit în istorie”.
„Sfânta Cuvioasă Parascheva este prăznuită cu o anumită tristeţe, pentru că nu toţi credincioşii din ţară care ar fi dorit să fie la Iaşi au această posibilitate. S-a întâmplat ceva nemaiîntâlnit în istorie. Au fost opriţi să vină la sărbătoarea ei credincioşii care nu locuiesc în municipiul Iaşi. Cu alte cuvinte, li se dă dreptul, sau se dă voie să se închine doar ieşenilor la racla sfintei, nu şi credincioşilor din ţară”, a spus Patriarhul Daniel în predica la slujba din ziua Sfintei Cuvioase Parascheva, conform Agerpres.
Din cauza evoluției îngrijorătoare a pandemiei din țara noastră, pelerinajul de Sfânta Parascheva, organizat anual din 1641, a fost amânat.
După ce pelerinajul de la Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost interzis pentru credincioşii care nu locuiesc în municipiul Iaşi, Biserica Ortodoxă Română(BOR) a caracterizat gestul autorităților drept „o măsură disproporţionată, discriminatorie şi luată fără o consultare prealabilă cu Biserica Ortodoxă Română”.
Citește și
- Racla cu moaștele Cuvioasei Parascheva va fi scoasă miercuri în curtea catedralei. În ce condiții se va ține slujba
- Premieră la pelerinajul de la moaștele Sfintei Parascheva: Mai mulți jandarmi decât pelerini prezenți
- Pelerinajul de la Iași de Sfânta Parascheva, în vreme de pandemie: Reguli noi pentru enoriași
BERLIN (Reuters) – Cancelarul german Angela Merkel a cerut tinerilor să-și facă partea pentru a opri răspândirea coronavirusului după ce părțile private au fost învinovățite în mod repetat pentru focare localizate în orașele germane.
„Trebuie să facem apel în special tinerilor să se descurce fără câteva partide acum pentru a avea o viață bună mâine sau poimâine”, a declarat Merkel într-o conferință de presă după ce a convenit măsuri suplimentare împotriva coronavirusului cu șefii celor 16 state germane.
Gândește democratic romane și fi liber, privește dincolo de al tau orizont, cat de greu este sa te lupți cu toate armele psihologice si biologice, împotriva pandemiei Covid 19 … dar si mai greu este când te lovești de ipocrizia, refuzul oamenilor care nu iau in considerare pericolul mare al pandemiei Covid 19 iar indemnul lor este de a te trimite direct spre moarte pentru ca tovărăși sa nu-și diminueze puterea și averea .