Patriarhul Daniel, mesaj la început de an universitar: Tinerii sunt binecuvântarea lui Dumnezeu pentru familie, Biserică şi societate

Lucrarea educaţională trebuie să fie luminată de convingerea că toţi copiii şi tinerii poporului sunt o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru familie, Biserică şi societate, afirmă Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj transmis la început de an universitar.

Potrivit înaltului ierarh, BOR încearcă să răspundă nevoilor de formare a tinerilor prin programe care se desfăşoară atât în ţară, cât şi în străinătate, adaptate fiecărei comunităţi, precum întâlnirile tinerilor ortodocşi din toată lumea, activităţile Asociaţiei Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR), Programul Naţional Catehetic ‘Hristos împărtăşit copiilor’, proiectul educaţional ‘Alege Şcoala!’, tabere de tineret, pelerinaje pentru elevi şi studenţi, burse de studiu şi multe proiecte social-filantropice, dezvoltate de centrele eparhiale, de protopopiate, de parohii şi de unele mănăstiri.

„Prin toate acestea, cultivăm încrederea în sine şi în semeni, respectul şi iubirea faţă de oameni şi de natură – creaţia lui Dumnezeu, consolidăm viaţa de comuniune a tinerilor, solidaritatea creştină, prietenia, respectul faţă de Biserică şi de Neam, precum şi dialogul cu alte popoare. Este necesar ca lucrarea spirituală şi educaţională de îndrumare şi de susţinere a tinerilor să fie luminată de convingerea că toţi copiii şi tinerii poporului sunt o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru Familie, Biserică şi Societate”, subliniază Patriarhul.

La începutul noului an universitar 2021 – 2022, PF Daniel îi felicită pe toţi tinerii care au obţinut rezultate bune la studii în anii precedenţi atât în ţară, cât şi peste hotarele ei.

„Ne rugăm Milostivului Dumnezeu, Izvorul Iubirii şi al Înţelepciunii, să-i binecuvinteze pe toţi studenţii, profesorii şi părinţii, întru mulţi şi buni ani!”, se mai arată în mesaj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...

Eveniment: 60 de universităţi din România îşi vor prezenta oferta educaţională...

Un număr de 60 de universităţi cu peste 6.000 de programe de studiu pentru licenţă, masterat şi doctorat îşi vor prezenta oferta educaţională online,...