Patronul Fermei Dacilor, rămâne în arest preventiv

Publicat: 09 ian. 2024, 18:22, de Mariana Olteanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Patronul Fermei Dacilor, rămâne în arest preventiv

Instanța s-a pronunțat în cazul patronului pensiunii Ferma Dacilor unde au ars de vii opt oameni. Cornel Dinicu va rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat de distrugere din culpă, care a avut ca urmare un dezastru, a decis, marţi, 9 ianuarie, Tribunalul Prahova.

În cursul zilei de astăzi, Cornel Dinicu s-a prezentat în fața instanței pentru a contesta decizia de arest preventiv. Judecătorii nu au dat curs cererii. Astfel, patronul pensiunii Ferma Dacilor va rămâne în arest preventiv. Decizia este una definitivă.

De asemenea și cei doi interpuşi prin care el care administra pensiunea, Vitomir Adrian Ristin şi Adelina Elena Ilie, rămân în arest la domiciliu. În plus, ei sunt obligați și la plata sumei de câte 100 de lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.