Patru răniți într-un atac cu cuțitul într-o universitate din Germania

Publicat: 11 iun. 2022, 00:01, de Aurel Drăgan, în Internațional , ? cititori
Patru răniți într-un atac cu cuțitul într-o universitate din Germania
Poliția din Germania va putea citi mesajele de WhatsApp ale cetățenilor

Patru persoane au fost rănite vineri într-un atac cu cuţitul într-un campus universitar din Germania, iar autorul a fost reţinut de poliţie după ce a fost imobilizat de studenţi, relatează dpa, citând oficiali locali.

Un bărbat de 34 de ani a atacat mai multe persoane în campusul Universităţii de ştiinţe aplicate din Hamm-Lippstadt, înainte ca studenţii să-l imobilizeze, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei. Nu se ştie încă dacă bărbatul este sau a fost student al universităţii, dar poliţia crede că a acţionat singur.

Purtătorul de cuvânt a spus că bărbatul pare să fi intrat în clădirea universităţii şi a atacat oameni pe coridoare. El a intrat apoi într-o sală de lectură mai mare, unde a fost imobilizat, a precizat sursa citată.

Cei patru răniţi sunt trei femei şi un bărbat. Rănile uneia dintre victime au fost atât de grave încât aceasta a fost transportată la spital cu elicopterul, a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei.

După ce iniţial a făcut apel la public să evite zona, poliţia a anunţat pe Twitter că aceasta a fost asigurată şi că numeroşi poliţişti se află la faţa locului.

Universitatea a deschis cantina pentru studenţii în şoc, oferind băuturi gratuite şi posibilitatea de a primi consiliere. Scopul a fost „de a asigura cel mai bun sprijin posibil pentru studenţi”, a declarat şefa universităţii Sandra Schlösser, pentru ziarul local Westfälischer Anzeiger.

Universitatea de ştiinţe aplicate din Hamm-Lippstadt există din 2009 şi are 5.600 de studenţi în două campusuri, în Hamm şi Lippstadt, ambele în vestul Germaniei.