Paul Anghel, director ANPC, despre eventuale presiuni, după campania de controale: „N-au fost, dar dacă apar le fac publice”

Paul Anghel, director general în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC), respinge informațiile potrivit cărora s-ar fi făcut presiuni, fie de natură politică sau din partea unor ambasade străine prezente la București, asupra instituției, după campania de controale la marii retaileri.  

În piață, s-au vehiculat informații conform cărora controalele ANPC, care s-au lăsat cu sancțiuni drastice și chiar suspendarea temporară a activității în cazul unor lanțuri mari de magazine, ar fi deranjat multe interese, iar drept urmare șeful ANPC ar fi fost  chemat „la ordin” în fața ambasadorului Franței. De asemenea, au existat și speculații cu privire la o intervenție la nivel politic, în urma căreia președintele ANPC a fost schimbat. Paul Anghel le respinge în totalitate.  

“Din perspectiva presiunilor eu pot să le fac publice dacă există, sigur că noi nu suntem cei mai iubiți oameni din lume, dacă sancționăm niște operatori economici este clar că se duc să se plângă în anumite locuri. Noi nu suntem persoane politice. Eu sunt doar executiv în ANPC, nu sunt membru de partid. Nu există presiune din perspectivă politică”, a declarat Paul Anghel în cadrul unui eveniment dedicat sectorului de retail.

El a ținut totuși să menționeze că nu crede ca în ultimii 11-12 ani să fi existat vreun Guvern care să nu pună în prim plan sănătatea și siguranța alimentară a conumatorilor, ci un „anumit” interes al unui operator economic. .

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Toți membrii filialei PMP Sector 5 și-au depus demisia și s-au...

PUSL, partidul condus de Cristian Popescu Piedone, a dat o lovitură puternică de imagine după ce a atras o filială întreagă a PMP. Președintele...
Iulian Dumitrescu, alte vesti proaste din partea procurorilor DNA

Iulian Dumitrescu, alte vești proaste din partea procurorilor DNA! Decizie de...

Preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, fost prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal, a primit alte vești proaste din partea procurorilor! Procurorii DNA au...