Paul Stănescu critică dur al doilea pachet de măsuri anunțat de Guvern: „Nu putem accepta o reformă făcută pe genunchi, care lovește în cei mai vulnerabili”
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2024/07/Paul-Stanescu-despre-favoritul-PSD-la-prezidentiale-22Din-toate-analizele-Marcel-Ciolacu-sta-cel-mai-bine22.jpeg)
Paul Stănescu critică dur al doilea pachet de măsuri al Guvernului, acuzând lipsa de evaluări reale și dialog, și avertizează că PSD ar putea ieși de la guvernare dacă reformele vor continua să afecteze categoriile vulnerabile și investițiile publice.
Paul Stănescu: „Cel mai simplu ar fi fost să rămânem în Opoziție“
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, lansează un avertisment ferm la adresa partenerilor de coaliție, în special după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri privind reforma administrației publice. Stănescu acuză o abordare „heirupistă și rigidă”, lipsită de evaluări reale și de dialog, care pune în pericol nu doar investițiile locale, ci și traiul categoriilor vulnerabile din societate.
„Cel mai simplu ar fi fost să rămânem în Opoziție. Dar, și în trecut, și acum, PSD a intrat la guvernare dintr-un singur motiv: pentru a dezvolta România și pentru a crește nivelul de trai al românilor”, afirmă liderul social-democrat, care subliniază că partidul nu poate gira o reformă „construită pe intuiție, nu pe evaluări reale”.
Stănescu este nemulțumit că măsurile anunțate de Guvern, sub pretextul eficienței, ajung să afecteze exact categoriile sociale care au nevoie de protecție: pensionari, mame, salariați cu venituri mici, profesori și funcționari publici.
„Nu pentru asta am intrat la guvernare! Nu pentru a ignora vocea românilor, a oamenilor de afaceri sau a autorităților locale”, adaugă el.
„Reformele nu se fac prin teroare administrativă“
Premierul Ilie Bolojan a prezentat vineri un set de măsuri care presupun limitarea numărului de angajați din primării și consilii județene, în funcție de mărimea localităților, precum și o reducere a investițiilor publice. În ceea ce privește modul de adoptare a acestor măsuri, Bolojan a precizat că se va decide în coaliție dacă ele vor fi asumate de Guvern, până la sfârșitul lunii iulie.
Paul Stănescu atrage atenția că astfel de decizii nu pot fi luate unilateral: „Reformele nu se fac prin teroare administrativă, ci prin dialog, echilibru și responsabilitate. Nu putem accepta ca premierul și alți lideri din coaliție să promită deschidere, dar în realitate orice decizie să se ia fără nicio analiză făcută împreună cu toți factorii implicați”.
În plus, liderul PSD acuză partidele din coaliție, USR și PNL, că mențin o atitudine duplicitară, atacând constant PSD, dar cerându-i susținerea atunci când vine vorba de asumarea răspunderii.
„Nu putem accepta ca partenerii de coaliție să ne atace în continuu, dar să aibă votul nostru la reforme cu impact major”, punctează Stănescu.
El solicită o ședință urgentă a coaliției și avertizează că PSD trebuie să decidă rapid dacă mai rămâne la guvernare.
„Putem susține reformele necesare și din Parlament, dar nu vom accepta ca viața oamenilor să fie sacrificată pentru un plan contabil rece și nedrept”, conchide Stănescu.
Totodată, el reiterează că PSD va sprijini măsurile care reduc risipa și combat abuzurile, însă „nu va confunda responsabilitatea cu austeritatea și recesiunea”.