Pe Nicu nu-l pui să dea examen! El trebuie să ne pună pe noi…

Nicu Covaci a dat examen să intre în Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România și a picat. Pare un text din Times New Roman.

Pentru că ne-a dat ”Cantafabule”, lui Nicu Covaci ar trebui să i să permită orice, să bată câmpii intelectual, să dea afară pe cine consideră, să cânte cu cine vrea, unde vrea, și ce vrea. Și să fie primit în Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România cu un covor roșu întins în fața incintei.

Nicidecum să dea examen, ca orice ilustru anonim care bate la porțile afirmării. Nicu nu se situează sub nimeni, e deasupra tuturor. Cu tot respectul pentru Horia Moculescu, și pentru toate șlagărele sale, în frunte cu Salcia sa superbă, nu poți justifica în niciun fel chemarea lui Nicu la ora 8, sau la cât o fi fost, pus într-o sală, și înmânat o foaie pe care să scrie nu știu ce pe ea, ca să treacă un examen. Înjositor, pentru Nicu și pentru toate generațiile pe care le-a crescut, inclusiv pe cea oropsită de după 1977 și până în 1989 și avidă după muzica sa.

Nicu nu are nevoie de examen. El deja e o legendă!

Nicu face în curând 76 de ani! 76!!! Phoenixul lui de aur s-a oprit undeva pe parcurs pentru că orgoliile și ambiția l-au înstrăinat de ceilalți. În niciun caz nu îl pui să dea examen! N-am prins trupa în anii 60-70, din considerente de vârstă, dar am fost martor la întoarcerea de la începutul anilor ’90… Sunt tipare în memorie și în suflet.

Pentru Vremuri, Mugur de Fluier, Cei ce ne-au dat nume, Cantafabule și pentru creațiile de după 1990 nu dai examen ci bagi materie obligatorie la școlile de muzică.

Nicu nu e un om comod. Și-a îndepărat colaboratorii unul după altul. Pare acum să fie un rege fără supuși, adică fără aceia care i-au dat nume, care l-au adulat, care l-au trimis în legendă. E un rege fără țară pentru că a căzut pradă capriciilor, orgoliilor și și-a îndepărtat oamenii cu care a construit cea mai frumoasă poveste a muzicii rock românești. A muzicii românești! Azi, Nicu umblă cu o iluzie, cu o nălucă, care colportează numele Phoenix. Phoenixul legendar s-a retras demult, zace în memorie și amintiri. Prin rafturi cu viniluri, prin cărți și pe YouTube. Dar pentru că ne-a dat Cantafabule, lăsați-l pe Nicu cu iluziile lui. Și nu-l pune să dea examen. Noi trebuie să dăm examen în fața lui!

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Cine va putea beneficia de noul tip de concediu plătit în Romania?

Cine va putea beneficia de noul tip de concediu plătit în Romania?

Camera Deputaților dezbate un proiect de lege care promite să redefinească drepturile angajaților care aleg să participe la studii clinice. Camera Deputaților, prin Comisia pentru...
Se amână amenzile pentru firmele care nu folosesc e-Factura

Se amână amenzile pentru firmele care nu folosesc e-Factura. Care este...

Se amână amenzile pentru companiile care nu transmit facturile în sistemul național e-Factura în termenul de 5 zile stabilit. Inițial, măsura sancționării firmelor ar...