Pensiile speciale – acest capitol trebuie închis odată pentru totdeauna, spune Marcel Ciolacu

Social-democraţii consideră că pensiile speciale reprezintă ‘prioritatea unu’, a declarat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, subliniind că împreună cu Ministerul Justiţiei trebuie găsită ‘forma constituţională ca acest capitol să fie închis’ în România.

Marcel Ciolacu a făcut declaraţia într-o conferinţă de presă organizată după şedinţa Consiliului Naţional al PSD şi reuniunea grupurilor parlamentare ale social-democraţilor.

Am avut două zile de şedinţe împreună cu colegii mei, am avut un grup de lucru să ne creionăm în continuare programul de guvernare. Pe urmă am avut un Consiliu Politic Naţional, unde fiecare ministru al PSD a prezentat ce a îndeplinit din programul de guvernare asumat în coaliţie şi ce urmează în perioada următoare.

Am avut cu o prezentare şi pe domnul Jianu, ca şi partener social. Şi am stabilit cu grupurile parlamentare priorităţile pe care le avem în această sesiune şi conducerile Parlamentului, membrii în Biroul permanent şi preşedinţii de comisii.

Am detaliat priorităţile atât din punct de vedere guvernamental, legislativ, şi aici mă refer, în primul şi în primul rând, la jaloanele din PNRR. Din punctul nostru de vedere, prioritatea unu sunt pensiile speciale şi aşteptăm, împreună şi cu Ministerul Justiţiei, să găsim forma constituţională ca acest capitol cu pensiile speciale să fie închis, odată pentru totdeauna, în România„, a declarat Marcel Ciolacu.

2 COMENTARII

  1. Nu ati taiat destul ?a facut jaf olguta,tutuianu,tudose,si altii!a ajuns armata sa cerseasca,la pensie!?!sa va voteze doctorii,generalii,si aia care le dari pomeni,nu indexari succesive in cascada la pensiile militare,care,in trei ani ajung cat alea sociale!desfiintati armata,daca cheltuie!omorati pensionarii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

O polițistă de la Rutieră înjură ca la ușa cortului. Conducerea...

O polițistă din București s-a filmat cu cameră body cam din dotare în timp ce înjura ca la ușa cortului un șofer tras pe...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...