Pensionarii protestează la Ministerul Muncii

Alianţa Europensionarilor din România, cu sediul în Galaţi, şi Alianţa Sindicală a Organizaţiilor Pensionarilor din judeţul Vâlcea, membri fondatori ai Federaţiei Naţionale „Solidaritatea” a Pensionarilor din România- FNSPR, afiliată încă de la înfiinţare (octombrie 2013) la Uniunea Generală a Sindicatelor din România -UGSR, organizează, după adunările publice din 26 februarie şi 11 iunie 2021 la Bucureşti, în data de 11 noiembrie 2021, un miting de protest la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Preşedinţia României.

La proteste se preconizează că vor participa maxim 100 de persoane.

Programul protestelor

– 11 noiembrie 2021 între orele 11:00 – 12:30 în faţa Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale ;

– 11 noiembrie 2021 între orele 13:30- 15:00 la Preşedinţia României, sediul Palatului Cotroceni perimetrul intersecţia Şos. Cotroceni cu strada Brândză, pe trotuarul adiacent cu Grădina Botanică.

Pensionarii se adresează ferm şi cu viză directă preşedintelui României Klaus Werner Iohannis, dar şi Ministerului din „GUVERNELE SALE” care a avut cea mai nefastă contribuţie în deprecierea fără egal a vieţii românilor în general şi a vieţii pensionarilor în special.

Protestul de această dată se doreşte a fi strigătul de durere şi deznădejde al poporului român, a acelor categorii de cetăţeni cu venituri cu mult sub nivelul de subzistenţă, care îi situează intr-o cruntă sărăcie, tot mai mulţi pensionari făcând parte din această categorie, mulţi dintre aceştia fiind privaţi chiar de dreptul suprem prevazut in Constituţie, ” DREPTUL LA VIAŢĂ ”.

„De aceea, acesta este momentul în care ne pronunţăm ferm pentru:

1. Luarea unor măsuri de maximă urgenţă, pentru a contracara ferm si rapid consecinţele neluării de măsuri, al lipsei de pricepere şi empatie faţă de români manifestate de către ” GUVERNELE SALE ”, ceea ce a condus la moartea în mai puţin de trei minute din 24 de ore a unui român, din cauza pandemiei generată de Corona virus, murind astfel zeci de mii dintre semenii noştri ;

2. Fără a mai arăta adevăraţii vinovaţi pentru cel mai slab nivel de viaţă, acesta fiind al românilor, dintre ţările comunităţii europene şi implicit al pensionarilor români, atragem atenţia noului Guvern al Alianţei Social – Liberale, ce se prefigurează ca o reală speranţă pentru ieşirea din tripla criză pe care din nefericire o traversăm şi să evităm previzibila situaţie în care tot mai mulţi români vor murii, nu numai de pandemia accentuată de lipsa medicamentelor, a testării gratuite în masă ca şi în celelalte ţări Europene, dar vor muri si de frig, de foamete, de sărăcie ;

3. De aceea glasul pensionarilor de astăzi doreşte să fie auzit clar de Preşedintele României, de noul Guvern, în care noi pensionarii ne punem mari speranţe, că orice creştere a punctului de pensie, indexare, sau oricum ar fi denumită, mai mică de 15%, nu poate contribui la atenuarea efectelor dezastruase ale scumpirii facturilor, nu numai la gaze naturale şi energie electrică, dar şi a celorlalte elemente care condiţionează viaţa, existenţa românilor ;

4. Pensionarii din FNSPR în manifestarea de astăzi speră şi doresc din tot sufletul ca acest guvern cu participarea social democraţilor să fie cu adevărat un guvern al României care să exercite actul de guvernare necondiţionat şi pentru români;

5. Nu în ultimă instanţă protestul pensionarilor din FEDERAŢIA NAŢIONALĂ SOLIDARITATEA A PENSIONARILOR DIN ROMANIA-FNSPR vizează lipsa de voinţă şi preocupare a guvernelor din ultimul deceniu, dar mai cu seamă a Ministerului Muncii si Protecţiei Sociale, în îndepărtarea abuzului manifestat prin refuzul nejustificat de cooptare al federaţiei noastre în CONSILIUL NAŢIONAL AL PERSOANELOR VARSTNICE (CNPV).

Acest lucru a determinat ca din FNSPR, Federaţie constituită legal la nivel naţional, să plece 11 organizaţii judeţene la Federaţia Naţională a Pensionarilor din România- FNPR, una dintre cele 3 federaţii naţionale ale pensionarilor civili, care fac parte din CNPV, din acest organism mai făcând parte alte 4- 5 federaţii ale structurilor militarizate ale pensionarilor, constituite pe legi speciale”, transmite Federaţia Naţională ,,Solidaritatea” a Pensionarilor din România.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Romania intra pe data de 31 martie in Spatiul Schengen pe cale aeriana si maritima

România intră pe data de 31 martie în Spațiul Schengen pe...

România intră pe data de 31 martie în Spațiul Schengen pe cale aeriană și maritimă, iar situația se va schimba pentru românii care călătoresc...

Președintele Consiliului Județean Buzău vânează un loc de deputat, după ce...

Anunțul lui Petre Emanoil Neagu că va candida ca deputat survine după ce, în şedinţa de ieri a Consiliului Politic Naţional al PSD, a...