Pensionarul bugetar cu venit de peste 9.500 de euro pe lună și avere impresionantă. Venituri ce depăşesc salariul preşedintelui României

Publicat: 04 aug. 2025, 12:12, de Ionut Jifcu, în ACTUALITATE , ? cititori
Pensionarul bugetar cu venit de peste 9.500 de euro pe lună și avere impresionantă. Venituri ce depăşesc salariul preşedintelui României
sursa foto: cluj24.ro

În România, puțini bugetari se pot lăuda cu un venit lunar care depășește 9.500 de euro, dar Liviu Neag, directorul Companiei de Transport Public (CTP) Cluj, este unul dintre ei. Deși a ieșit oficial la pensie, el continuă să ocupe aceeași funcție din anul 1990, fiind reconfirmat de fiecare dată de administrația locală. Veniturile sale totale din pensie și salariu depășesc venitul președintelui României sau al primarului Clujului.

Veniturile depăşesc salariul preşedintelui României

Liviu Neag are un venit anual din funcția de director general al CTP Cluj de 421.239 lei, adică aproximativ 84.247 euro, ceea ce înseamnă 7.020 euro pe lună, notează stiripesurse.ro. În același timp, pensia sa anuală este de 151.983 lei, echivalentul a 30.396 euro, adică 2.544 euro lunar. Astfel, venitul său total ajunge la 9.563 euro pe lună, conform declarației sale de avere pentru 2024.

Pe lângă veniturile salariale și pensie, Liviu Neag este și un om cu o avere considerabilă. El deține două terenuri agricole în Gilău, unul de 2.000 m2 și altul de 2.953 m2, un teren agricol de 5.200 m2 în Călățele, un apartament de 122 m2 în Cluj-Napoca și o casă de vacanță de 200 m2 la Someșul Rece. Conduce un Audi și în martie 2024 a vândut un teren intravilan pentru 900.000 lei, adică 180.000 euro.

Liviu Neag este cunoscut ca fiind un om econom. El are în conturi 584.029 lei (echivalentul a 116.805 euro), 2.031 dolari și 43.337 euro. Mai deține titluri de stat în valoare de 411.000 lei, adică aproximativ 82.200 euro.

Deși declarația sa de avere este disponibilă pe site-ul Agenției Naționale de Integritate, aceasta nu mai poate fi descărcată de pe site-ul CTP Cluj. În momentul accesării linkului oficial apare o eroare care împiedică accesul. Rămâne neclar dacă această problemă este o „eroare de sistem” sau o intenție de a limita accesul publicului la informații.

Controverse și acuzații de abuz

Pe lângă averea și veniturile impresionante, Liviu Neag este și un personaj controversat. În octombrie 2024, sindicaliștii de la Compania de Transport Public Cluj au protestat în fața Primăriei Cluj-Napoca, acuzând conducerea companiei de abuzuri. Aproximativ 70 de sindicaliști din mai multe orașe ale țării au participat la protest, susținând că angajatorul, adică Liviu Neag, practică discriminare și restricționează dreptul la exprimare.

Unul dintre sindicaliști a declarat: „Discriminare, abuz, a luat dreptul la exprimare, nu au voie să dea comunicate de presă, nu au voie absolut nimic. Pe un coleg care nu a venit după-amiaza la muncă, dar a lucrat dimineața, are program fracționat, l-a dat afară, i-a desfăcut contractul. Are doi copii minori, a trebuit să meargă la medic și a anunțat în timp util la serviciu, dar dânsul a considerat că trebuie să-l dea afară.” Protestatarii au depus un memoriu la Primărie și au sperat la un dialog cu conducerea companiei.