Pentru ce a luat ȘPAGA Dumitru Buzatu: Un contract de asfaltări în valoare de 220.000.000 de lei

Publicat: 23 sept. 2023, 08:30, de Vlad Stefan Orjan, în Dezvăluiri , ? cititori
Pentru ce a luat ȘPAGA Dumitru Buzatu: Un contract de asfaltări în valoare de 220.000.000 de lei

Un eveniment șocant a avut loc în județul Vaslui, unde Dumitru Buzatu, șeful Consiliului Județean (CJ) Vaslui și membru al PSD, a fost prins în flagrant de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în timp ce primea o mită în valoare de 1,25 milioane de lei. Mita a fost oferită pentru a facilita continuarea lucrărilor la drumul strategic Bârlad – Laza – Codăești, cu o valoare totală de execuție care depășește suma de 222.000.000 lei.

Zeciuiala lui Buzatu

Evenimentul a avut loc vineri seară, când procurorii DNA au descins într-una din proprietățile lui Dumitru Buzatu din Zapodeni, după ce l-au prins în flagrant în timp ce primea suma de 1,25 milioane de lei, reprezentând 10% din suma unui contract din bani publici. După această percheziție, Buzatu a fost condus la sediul DNA Iași pentru audieri, petrecând acolo până la ora 5 dimineața.

Dumitru Buzatu a sperat la un acord de recunoaștere

Conform unor surse judiciare, Dumitru Buzatu, împreună cu avocatul său, ar fi încercat să încheie un acord de recunoaștere a vinovăției, dar DNA susține că are toate probele necesare și că acordul de recunoaștere nu este valabil în acest caz. În urma acestui incident, procurorii DNA vor propune cel mai probabil arestarea preventivă a șefului CJ Vaslui.

Averea uriașă a lui Dumitru Buzatu a ridicat numeroase semne de întrebare în ultimii ani. În ultima declarație de avere depusă în 2023, el a dezvăluit o listă impresionantă de proprietăți, inclusiv 10 terenuri agricole, forestiere și intravilane, precum și 5 imobile, toate construite de el. De asemenea, el beneficiază de o pensie pentru limită de vârstă în valoare de 95.820 lei și o pensie specială de la Parlamentul României în sumă de 73.372 de lei.

Această anchetă și prinderea în flagrant a șefului CJ Vaslui Dumitru Buzatu aduc în prim-plan problema corupției și a abuzului de putere în rândul oficialilor publici și arată importanța luptei împotriva acestor practici ilegale, pentru a asigura transparența și integritatea în administrarea resurselor publice și în dezvoltarea infrastructurii naționale.

7 OFERTE: 3 INACCEPTABILE, 2 RETRASE, 2 ADMISE

Numele licitației: Proiectare si executie lucrari la obiectivul de investitie – „REGIUNEA NORD – EST – AXA RUTIERA STRATEGICA 4: VASLUI – REABILITARE SI MODERNIZARE DRUM STRATEGIC JUDETEAN BIRLAD – LAZA – CODĂIESTI (DJ 245, DJ 245M, DJ 247, DJ 246)” – rest de executat – Lot 3.

Valoarea investiției: 56.154.426,57 de LEI + TVA

Licitația publică a fost atribuită asocierii firmelor NOMIS 2003 S.R.L., NOMCRIS CONSTRUCT SRL și CONBETAS S.R.L., la data de 1 septembrie 2023. Chiar în urmă cu câteva zile, presa locală ilustra reluarea lucrărilor de asfaltare pe Drumul Strategic Bârlad – Laza – Codăesti.

Foto: vremeanoua.ro

Cine sunt acționarii care stau în spatele societăților comerciale

NOMIS 2003 S.R.L., cu sediul în Galați, are o cifră de afaceri de 94.863.114 de LEI. Societatea comercială îi are acționari pe Simion Cătălin și Simion Cristina Dorina, având fiecare o cotă de 50% dintre acțiuni, administratorul legal fiind Simion Cătălin.

Sursă: confidas.ro

NOMCRIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în com. Urdești(jud. Vaslui), are o cifră de afaceri de 2.033.399 de LEI. Acționarul majoritar și administratorul acestei societăți comerciale este Simion Cristina Dorina, cea care se regăsește și în acționariatul NOMIS 2003 S.R.L.

Sursă: confidas.ro

CONBETAS S.R.L., cu sediul în Vaslui, are o cifră de afaceri de 20.792.679 de LEI. Administratorul și acționarul majoritar este Safir Ciprian.

Sursă: confidas.ro

În anul 2021, aceeași societate comercială NOMIS 2003 S.R.L. a mai beneficiat de un contract pe bani publici din partea Consiliului Județean Vaslui pentru lucrări de reabilitare și modernizare rețele de alimentare cu apă potabilă, a sistemului de canalizare în municipiul Bârlad, lucrare în valoare totală de 2.786.007,37 de LEI (574.435 EURO).

.

De la pământ la asfalt. Drumul Bârlad – Laza – Codăești, scos din Evul Mediu pe bani europeni

Foto: vremeanoua.ro

Drumul strategic este finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 6 – „Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională” și are o valoare totală de 222.001.842 lei, inclusiv TVA. Din valoarea totală, 213.074.058 lei este asistență financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene (UE) și a Guvernului României, iar suma de 8.927.783 lei este cofinanțarea asigurată de județul Vaslui. Perioada de implementare a proiectului este de 75 luni, începând cu data de 1 aprilie 2016 și are ca termen de finalizare data de 30 iunie 2022. Consiliul Județean Vaslui este beneficiarul proiectului „Reabilitare și modernizare Drum strategic județean Bârlad – Laza – Codăești (DJ 245, DJ 245 M, DJ 247, DJ 246)”, care este implementat în parteneriat cu comunele Zorleni, Băcani, Alexandru-Vlahuță, Poienești, Laza, Bălteni, Ștefan cel Mare, Zăpodeni, Dănești, Codăești, Miclești, traversate de drumul strategic.

Practic, pe cele patru drumuri județene care compun drumul, unele zone sunt asfaltate, dar multe tronsoane de drum sunt din piatră sau pământ. Spre exemplu, în comunele Zorleni, Băcani, Al. Vlahuță, Poienești, drumurile județene sunt asfaltate, iar în comunele Laza, Bălteni, Zăpodeni, Ștefan cel Mare, Dănești, Codăești, pe anumite tronsoane, drumurile județene sunt din pietriș sau pământ. Din această cauză, șoferii parcurg cei 83 de km în aproximativ trei ore, estimările constructorilor fiind că la finalizarea investiției aceeași distanță să fie străbătută în numai 1,5 ore.

Rezultatele urmărite prin implementarea proiectului sunt: lungimea de drum județean reabilitat/modernizat – 82,649 km; lungimea de pistă de biciclete nou construită – 1.710 metri; lungime trotuare pietonale modernizate/realizate – 23.460 metri liniari; stații de transport public construite/modernizate – 24 bucăți; poduri noi, care înlocuiesc podurile existente – șapte bucăți; poduri reabilitate – șase bucăți; podețe pentru scurgerea apelor: podețe noi -15 bucăți; înlocuirea podețelor existente cu podețe noi – 127 bucăți; reparații la podețele existente – 62 bucăți; amenajarea trecerii la nivel cu calea ferată – o bucată.