Percheziții la 145 de comercianți ilegali de arme neletale destinate tirului sportiv

Publicat: 28 iun. 2023, 09:18, de Viorela Pitulice, în ACTUALITATE , ? cititori
Percheziții la 145 de comercianți ilegali de arme neletale destinate tirului sportiv

Polițiștii români au efectuat, marți, 28 iunie, 145 de percheziții domiciliare în mai multe județe ale țării, fiind vizate persoane care ar fi cumpărat, fără drept, arme neletale într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Aceste persoane ar fi achiziționat arme neletale cu aer comprimat destinate tirului sportiv, de la două firme poloneze care le-au comercializat prin intermediul unei platforme online.

Perchezițiile au fost coordonate de Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IGPR, cu sprijinul structurilor de investigații criminale, criminalistică și acțiuni speciale, informează Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR). Procurorii de caz din cadrul unităților teritoriale de parchet au îndrumat activitatea polițiștilor, potrivit Realitatea.net.

Acțiunea polițiștilor a vizat scoaterea din circuitul ilegal a armelor introduse fără drept pe teritoriul României. Acțiunea continuă cele 24 de mandate de percheziție domiciliară, puse în aplicare, și controalele desfășurate în perioada recentă, în aceeași cauză, și care au condus la indisponibilizarea a 34 de arme neletale deținute ilegal, supuse autorizării și provenite din contrabandă.

IGPR arată că acțiunile fac parte dintr-un ansamblu de măsuri dispuse la nivel național, cu scopul prevenirii producerii unor evenimente negative la regimul armelor și cel al creșterii gradului de siguranță al cetățeanului.