Performanță uriașă pentru judoka cu sindrom Down la Competiția Mondială de Judo Adaptat din Olanda

Publicat: 08 apr. 2022, 08:52, de Ion Teleanu, în SPORT , ? cititori
Performanță uriașă pentru judoka cu sindrom Down la Competiția Mondială de Judo Adaptat din Olanda

La începutul acestei lunii, o echipă din România compusă din judoka cu sindrom Down a obținut o performanță incredibilă la o competiție organizată în Olanda.

Echipa de judo adaptat a Asociației DOWN București,”Judoka Bears”, nivel 4 și 5, compusă din două fete și trei băieți, pregătiți de sensei Nicu Speriuș, au obținut rezultate deosebite la cea de a patra participare la competiția de judo adaptat SPECIAL NEEDS WORLD JUDO GAMES, organizată, între 1-3 aprilie 2022, la  Bevewijk-Olanda.

Eforturile lor au fost răsplătite cu două trofee de argint și trei de bronz. Astfel, Ioana Ardeleanu și Alexandru Galațanu  au obținut argintul, iar Teodora Nechita, Laurențiu Zelko și Alexandru Husti au luat bronzul.

”Judoka Bears” este un proiect al Asociației DOWN București, demarat în noiembrie 2015 și coordonat de conf. univ. dr. Laurențiu Bocioacă, care folosește judo-ul adaptat ca terapie în recuperarea persoanelor cu sindrom Down. „După doi ani de pandemie, când antrenamentele s-au făcut rar, greu și nu au mai fost organizate competiții, rezultatele sunt cu atât mai valoroase deoarece au fost obținute cu multă trudă și abnegație”, a precizat Laurențiu Bocioacă.

Asociația DOWN București este o organizație neguvernamentală, înființată în 2010, având ca scop fundamental îmbunătățirea calitătii vieții persoanelor cu sindrom Down. Acesta se realizează prin sprijin social, educațional, profesional și moral, urmărindu-se integrarea lor deplină în familie, organizație, comunitate și societate.

Activitatea curentă a Asociației DOWN București se concretizează în asigurarea unui program terapeutic individualizat pentru cei 34 de beneficiari cu vârste diferite și diverse acțiuni cu caracter sportiv, artistic și social realizate prin forțe proprii ori parteneriate.