Persoanele care se vaccinează împotriva Covid-19 pot beneficia de o zi liberă

Deputaţii USR PLUS Oana Ţoiu şi Radu Molnar au depus, joi, o iniţiativă legislativă care prevede că persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 pot să beneficieze, la cerere, de o zi liberă.

Venim în faţa românilor cu un proiect care să încurajeze vaccinarea. Suntem conştienţi că e singura variantă pentru a scăpa de pandemie. La cerere, angajaţii vor avea o zi liberă pentru a se vaccina. Proiectul arată că USR PLUS şi coaliţia de guvernare se aşează pe drumul combaterii pandemiei. Ştim că sunt mulţi români care s-au vaccinat la centre în afara localităţii lor, aşa că venim în întâmpinarea acestei probleme cu o iniţiativă legislativă”, a transmis deputatul Radu Molnar, membru în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, potrivit unui comunicat de presă al USR PLUS, citat de Agerpres.

Iniţiativa, care modifică Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, propune ca, în ziua vaccinării anti-COVID, angajaţii să beneficieze de o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, iar elevii, studenţii şi militarii să primească o zi scutire de frecvenţă.

De asemenea, ar putea beneficia de o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, şi unul dintre părinţi în ziua vaccinării copilului cu vârsta de până la 14 ani sau a copilului cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani.

Potrivit proiectului deputaţilor USR PLUS, beneficiarii acestor prevederi trebuie să prezinte documentele justificative eliberate de instituţia la care a fost efectuată vaccinarea.

Ziua liberă pe care o pot cere angajaţii este valabilă atât pentru primul vaccin, cât şi pentru rapel. Am introdus şi posibilitatea unei zile libere pentru părinţi, pentru momentul în care va fi disponibilă vaccinarea pentru copii. În acel moment, vor avea zi liberă dacă copilul va fi vaccinat, iar copiii vor avea absenţa la şcoală motivată”, a explicat şi deputatul Oana Ţoiu, preşedinta Comisiei pentru muncă şi protecţie socială. 

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Diploma universitara unica la nivel european! Planul Comisiei Europene

Diploma universitară unică la nivel european! Planul Comisiei Europene

Absolvenții de facultate din Uniunea Europeană vor avea la finalul studiilor o diplomă universitară unică, recunoscută pe tot teritoriul UE. Comisia Europeană dorește ca instituțiile...
Soft pentru estimarea distrugerilor de cladiri in razboi, creat la Galati

Soft pentru estimarea distrugerilor de clădiri în război, creat la Universitatea...

Estimarea distrugerilor provocate de în război de atacurile cu drone și rachete sau bombardamente poate fi realizată cu ajutorul unei aplicații create de un...