Personalul TESA din spitalele administrate de PMB ar putea primi un stimulent financiar de 20%

Publicat: 28 aug. 2022, 09:20, de Aurel Drăgan, în ACTUALITATE , ? cititori
Personalul TESA din spitalele administrate de PMB ar putea primi un stimulent financiar de 20%
Primaria Bucuresti

Personalul TESA şi de deservire, precum şi directorul financiar-contabil din spitalele administrate de ASSMB ar putea beneficia de un stimulent financiar în cuantum de 20% lunar din salariul brut.

Un proiect de hotărâre în acest sens figurează pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Consiliului General al Capitalei.

„Se aprobă acordarea unui stimulent financiar în cuantum de 20% lunar din salariul brut acordat personalului TESA (tehnic, economic şi administrativ) şi de deservire, precum şi directorului financiar-contabil din spitalele publice cu paturi aflate în administrarea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti”, prevede proiectul.

Finanţarea stimulentului va fi asigurată din bugetul propriu al Municipiului Bucureşti, de către Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, prin transfer către unităţile sanitare publice aflate în administrarea acesteia.

În referatul de aprobare se reaminteşte că ASSMB are în administrare 19 spitale. Se menţionează totodată că acordarea stimulentului va fi la latitudinea managerului unităţii sanitare, cu încadrarea în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie, în bugetul de venituri şi cheltuieli al fiecărei unităţi sanitare.

„Toate categoriile de personal care lucrează într-un spital, personal medical şi personal nonmedical, reprezintă o echipă, întreg personalul din sănătate fiind parte a unui mecanism complex, în care toată echipa contribuie la bunul mers al activităţii unităţii sanitare. Personalul nonmedical desfăşoară activitate în acelaşi mediu de risc ca şi personalul medical – unele structuri TESA fiind localizate în aceleaşi clădiri cu structurile medicale. Personalul TESA din spitale are cele mai mici salarii din sănătate, fără să fie reglementată legal o modalitate de motivare a personalului calificat – absolut necesar într-o instituţie publică, fapt ce evident determină o fluctuaţie masivă de personal sau chiar neocuparea posturilor vacante din aceste structuri de un personal calificat, bine pregătit”, menţionează sursa citată.