Peste 1,18 milioane de lei plătiți pentru o poliță de asigurare de viață

Publicat: 22 nov. 2021, 12:15, de Otilia Caloian, în ECONOMIE , ? cititori
Peste 1,18 milioane de lei plătiți pentru o poliță de asigurare de viață

Cea mai mare indemnizaţie plătită în baza unei poliţe de asigurare de viaţă în 2020 a depăşit 1,18 milioane lei pentru un deces, informează Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România.

Polița de peste 1,18 milioane de euro a fost plătită în urma unui deces, informează Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR). Topul celor mai mari plăţi efectuate este completat de o despăgubire de 839.000 lei, acordată pentru o îmbolnăvire gravă. Pe locul trei se află o poliță plătită de 150.000 lei, care a fot acordată pentru o invaliditate permanentă, potrivit sursei citate.

 „Asigurările sunt o plasă de siguranţă în faţa riscurilor zilnice. Având în vedere rolul lor esenţial, ne bazăm pe sprijinul partenerilor instituţionali pentru ca acest sector să continue să se dezvolte în beneficiul populaţiei. Astfel, acordarea de deductibilităţi fiscale pentru produsele de asigurări de viaţă cu componentă exclusivă de protecţie are ca efect direct reducerea deficitului de protecţie a populaţiei”, a declarat Adrian Marin, preşedintele UNSAR.

Românii au început să fie mai precauți și să se asigure

În primul semestru din 2021, volumul primelor brute subscrise pe segmentul asigurărilor de viaţă a înregistrat cele mai mari valori din perioada 2017 şi până în prezent, în creştere semnificativă cu peste 24% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, depăşind nivelul de 1,34 miliarde de lei. Astfel, tendinţele remarcate la nivelul anului trecut continuă, arată datele publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

„Prin funcţia lor principală, cea de protecţie, asigurările de viaţă pot contribui la reducerea vulnerabilităţii familiilor şi a dezechilibrelor sociale. Interesul în creştere al românilor pentru aceste produse ne arată că aceştia îşi doresc să fie mai bine protejaţi în calea riscurilor la care sunt expuşi”, a declarat Alexandru Ciuncan, director general UNSAR.

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele