Peste 600 de tone de deşeuri, descoperite în urma unor percheziţii în Ilfov, Călăraşi şi Teleorman – FOTO

Publicat: 28 ian. 2022, 19:15, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
Peste 600 de tone de deşeuri, descoperite în urma unor percheziţii în Ilfov, Călăraşi şi Teleorman - FOTO

Peste 600 de tone de deşeuri care nu respectau prevederile legale de păstrare, sortare sau reciclare au fost descoperite în urma unor percheziţii în judeţele Ilfov, Călăraşi şi Teleorman.

Garda de Coastă a transmis, vineri, că poliţiştii de frontieră, în cooperare cu comisari din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, poliţişti din cadrul Serviciului Poliţie Transporturi Maritime, inspectori din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe Lângă Curtea de Apel Constanţa, au descoperit peste 600 de tone de deşeuri care nu respectă prevederile legale de păstrare, sortare sau reciclare.

“În urma acestei activităţi, echipa care a efectuat percheziţiile a descoperit la o locaţie din judeţul Călăraşi, 40 de baloţi ce conţin 19.000 de kilograme de deşeuri textile. Acestea erau depozitate neautorizat şi provin din Italia fiind introduse pe cale rutieră în România în anul 2019 de către o societate comercială care a declarat bunurile ca fiind „fibre textile – diferite culori”.

“La punctul de lucru al societăţii comerciale în cauză, din judeţul Teleorman, au fost identificate aproximativ 600 de tone de deşeuri din plastic. Dintre acestea aproximativ 194 de tone au fost importate, sunt murdare, urmând a fi sortate şi spălate, fapt ce contravine legislaţiei de mediu. Alte 372 de tone sunt achiziţionate din România, iar 40 tone deseuri de diferite tipuri sunt nevalorificabile în aceasta locaţie. Totodată sunt suspiciuni ca societatea nu respecta nici prevederile din autorizaţia de mediu, depăşind cu mult cantitatea maximă anuală, de deşeuri din plastic autorizată pentru reciclare”, se arată în comunicatul Gărzii de Coastă.

De asemenea, anchetatorii au mai ridicat, de la sediul societăţii comerciale aflat în judeţul Ilfov, documente cu valoare probatorie.