EXCLUSIV. Peste 700.000.000 de euro pentru IMM-uri vor zbura din PNRR către Fondul European de Investiții și BERD

Publicat: 02 iun. 2022, 14:00, de Ion Teleanu, în News , ? cititori
EXCLUSIV. Peste 700.000.000 de euro pentru IMM-uri vor zbura din PNRR către Fondul European de Investiții și BERD

Pe zi ce trece, descoperim capcanele puse de fostul ministru USR Cristian Ghinea în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) de 29,2 miliarde de euro al României.

Acordul surpriză pentru IMM-uri

La sfârșitul lunii trecute, mai exact pe 24 mai 2022, Comisia Europeană a semnat cu România un acord de contribuție pentru utilizarea unei sume uriașe din PNRR pentru programul InvestEU destinat IMM-urilor de la noi. Prin acest acord, de care nu s-a vorbit deloc la noi, România va canalizeze o parte din fondurile Facilității pentru redresare și reziliență (FRR) către compartimentul statelor membre ale Fondul InvestEU și Centrul de consiliere InvestEU.

Este vorba, atenție, de peste 700 milioane de euro în garanții financiare suplimentare alocate României în cadrul InvestEU prin care se estimează că vor atrage ”cel puțin 2,5 miliarde de euro în finanțare destinată creșterii competitivității întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) românești și îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor”, iar ”Fondul European de Investiții și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltarea va acționa ca parteneri de implementare și va implementa o gamă largă de produse financiare InvestEU”.

Asta înseamnă că cele peste 700.000.000 de euro din PNRR vor merge către IMM-uri doar prin FEI și BERD, adică după regulile celor două instituții care sunt extrem de complicate și dure. De fapt, România este singura țară din Uniunea Europeană care a semnat un asemenea acord de finanțare a IMM-urilor. De ce oare?

Capcanele programului InvestEU

Potrivit documentelor oficiale furnizate de către Ministerul Finanțelor, în România, programul InvestEU va fi implementat direct de către partenerii de implementare ai Comisiei Europene sau indirect prin intermediari financiari selectați de către aceștia, prin produse financiare stabilite la nivel UE (compartimentul UE al InvestEU) și prin produse financiare dedicate României (compartimentul pentru România în cadrul InvestEU) prin intermediari financiari ai Fondului European de Investiții (FEI) și Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Unul din dosarele de referință închise, în urma unui calendar strâns al discuțiilor, de Președinția română a Consiliului UE, în primul semestru din anul 2019, este Regulamentul privind programul InvestEU, care contribuie la sprijinirea investițiilor în UE, scopul fiind de a reuni cele 14 instrumente financiare existente în Cadrul financiar multianual anterior.

În urma crizei generate de pandemia SARS COV-2, Comisia Europeană (COM) a prezentat o nouă propunere de Regulament, iar în martie 2021 a fost publicat Regulamentul (UE) 2021/523 de instituire a Programului InvestEU și de modificare a Regulamentului (UE) 2015/1017.

Programul InvestEU cuprinde Fondul InvestEU, Platforma de consiliere InvestEU (InvestEU Advisory Hub) și Portalul InvestEU:

Fondul InvestEU beneficiază de o garanție totală de 26,15 mld. EUR (”garanția InvestEU”) de la bugetul UE pentru a sprijini următoarele patru domenii:

  • infrastructură durabilă: 9,88 mld. EUR;
  • cercetare, inovare și digitalizare: 6,58 mld. EUR;
  • întreprinderi mici și mijlocii: 6,9 mld. EUR;
  • investiții sociale și competențe: 2,78 mld. EUR.

Totodată, pentru implementarea unor măsuri de investiții prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – componenta 9, România, prin Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene (MIPE), contribuie la programul InvestEU cu 550 milioane de euro pentru investiții în domeniul infrastructurii durabile, prin instrumente de garantare pentru redresare, acțiuni climatice și eficiență energetică în clădiri rezidențiale și publice, stabilite împreună cu FEI și BERD.

Adică, contribuim cu 550.000.000 de euro și acum mai alocăm din PNRR încă 700.000.000 de euro?! Mai trebuie precizat că măsurile de investiții prin compartimentul pentru România în cadrul InvestEU vizează atât produse financiare, cât și asistență tehnică pentru implementarea acestora, în special în ceea ce privește eficiența energetică în clădiri.

De asemenea, reprezentarea României în Consiliul consultativ pentru programul InvestEU este asigurată de un membru titular din partea MF și un membru supleant din partea MIPE, iar Ministerul Antreprenoriatului și Turismului este informat despre discuțiile relevante. Dar, oare cine sunt cei doi reprezentanți ai MF și MIPE din Consiliul consultativ al InvestEU?