Péter Magyar face inventarul după Orbán. În România au rămas 26 de clădiri și o factură uriașă pentru ambițiile fostului regim

Guvernul de la Budapesta desființează fundația prin care regimul Viktor Orbán a cumpărat zeci de clădiri istorice în statele vecine, inclusiv 26 în România.

Verificarea făcută după schimbarea puterii arată că programul prezentat drept mare operațiune de salvare a patrimoniului maghiar a funcționat în bună măsură ca o agenție de acumulat proprietăți:

cumpărături rapide, restaurări aproape inexistente și un necesar de investiții comparabil cu sumele deja cheltuite. Péter Magyar promisese ruperea de sistemul Orbán.

Deocamdată, spre deosebire de alții, chiar desface sertarele.

O fundație construită pentru expansiunea culturală a Budapestei

Fundația pentru Conservarea Patrimoniului Construit din Europa Centrală – KEOMA – a fost înființată în 2021 și alimentată cu bani publici de guvernul Viktor Orbán.

Misiunea oficială suna impecabil:

cumpărarea, salvarea și readucerea în circuit a unor clădiri istorice importante pentru patrimoniul maghiar din Bazinul Carpatic.

În realitate, fundația a devenit unul dintre instrumentele prin care Budapesta și-a extins influența culturală și patrimonială în statele vecine.

41 de clădiri cumpărate în cinci țări

Potrivit listei obținute de publicația maghiară HVG, fundația ajunsese să controleze aproximativ 41 de imobile:

• 26 în România;
• 11 în Slovacia;
• două în Croația;
• unul în Slovenia;
• unul în Serbia.

Nu discutăm, așadar, despre câteva intervenții culturale izolate, ci despre o operațiune regională de achiziții imobiliare susținută financiar de statul maghiar.

România, principala destinație a cumpărăturilor

Mai mult de jumătate dintre proprietățile cumpărate de fundație se află în România.

Explicația ține atât de numărul mare al clădirilor legate de istoria comunității maghiare din Transilvania, cât și de interesul politic constant manifestat de regimul Orbán pentru această regiune.

Achizițiile nu au fost neapărat ilegale.

O fundație străină poate cumpăra proprietăți în România dacă respectă legislația.

Dar dimensiunea programului și finanțarea sa politică justifică o atenție mult mai mare din partea autorităților române.

O singură clădire restaurată

În cinci ani, o singură proprietate ar fi fost restaurată și predată: Hotelul Pannonia din Satu Mare, una dintre primele achiziții ale fundației.

În cazul aproape tuturor celorlalte clădiri, proiectele au rămas în fazele de „pregătire” sau „proiectare”. Numai pentru două imobile din Slovacia documentațiile ar permite apropierea de licitarea lucrărilor.

Bilanțul este greu de apărat: 41 de proprietăți cumpărate, o singură clădire restaurată.

O fundație culturală care făcea mai ales colecție de case

Ministrul maghiar al Culturii și Relațiilor Sociale, Zoltán Tarr, a formulat sec diagnosticul:

KEOMA nu mai îndeplinește nicio sarcină culturală efectivă. Deține însă un portofoliu imobiliar foarte valoros.

Diferența nu este deloc minoră. O fundație pentru patrimoniu ar trebui să salveze clădiri, să le restaureze și să le redea comunităților.

O fundație care doar le cumpără și le lasă să se degradeze este, în esență, o companie imobiliară finanțată de stat, peste care a fost așezată o plăcuță culturală.

Restaurarea ar mai costa încă pe atât

Raportul noului guvern arată că imobilele cumpărate cu zeci de milioane de euro necesită investiții cel puțin comparabile pentru a putea fi restaurate și utilizate.

Regimul Orbán a construit, așadar, mai curând un patrimoniu contabil decât unul funcțional:

multe proprietăți pe hârtie, multe fotografii bune pentru propaganda „națiunii fără frontiere” și foarte puține clădiri efectiv salvate.

Facturile adevărate au fost lăsate succesorilor.

Cumpără acum, vede alt guvern cum repară

Achizițiile au fost făcute într-un ritm atât de mare încât fundația nu a mai avut nici banii, nici capacitatea administrativă și nici timpul necesar pentru renovări.

Este una dintre metodele clasice ale guvernărilor preocupate de propria posteritate: anunță proiecte spectaculoase, cumpără active, taie panglici simbolice și lasă costurile adevărate în grija celor care vin după ele.

Orbán a putut spune că Ungaria „salvează” patrimoniul maghiar din regiune.

Guvernul Magyar descoperă acum că salvarea constă în zeci de clădiri părăsite și într-o factură viitoare considerabilă.

Fundația dispare, proprietățile rămân

KEOMA urmează să fie dizolvată la sfârșitul lunii august, împreună cu alte fundații create în perioada Orbán.

Desființarea fundației nu înseamnă însă dispariția portofoliului său.

Rămâne de stabilit ce structură va prelua proprietățile, ce proiecte vor continua, ce clădiri vor fi vândute și câte dintre restaurările anunțate mai sunt considerate viabile.

Este nevoie și de o explicație publică privind banii deja cheltuiți:

cât au costat achizițiile, cine a evaluat imobilele, în ce condiții au fost selectate și ce contracte au fost atribuite pentru proiectare sau conservare.

Clădirile nu „revin” automat României

Dizolvarea KEOMA nu înseamnă că imobilele aflate în România vor ajunge automat în proprietatea statului român sau a foștilor deținători.

Ele au fost cumpărate, în principiu, prin tranzacții legale și rămân active deținute de entități maghiare până la o eventuală vânzare, lichidare sau restructurare.

Statul român trebuie însă să verifice situația juridică și starea fiecărui monument istoric.

Schimbarea proprietarului nu suspendă obligațiile privind întreținerea, conservarea și autorizarea lucrărilor.

Patrimoniul nu poate fi lăsat să putrezească diplomatic

România are tot interesul să urmărească atent operațiunea.

Nu pentru a declanșa obișnuita isterie naționalistă – o clădire cumpărată legal nu este un teritoriu desprins din țară –, ci pentru că vorbim despre monumente istorice aflate pe teritoriul românesc.

Dacă proprietarul nu le întreține, autoritățile române trebuie să aplice legea, indiferent dacă în spatele fundației se află guvernul Ungariei, un fond de investiții sau nea Gică de la etajul trei.

Monumentele nu pot fi lăsate să se prăbușească doar fiindcă subiectul este diplomatic sensibil.

Patrimoniu, influență și bani publici

Programul Orbán nu a fost complet inocent cultural.

Achizițiile făcute în Transilvania au reprezentat și instrumente de influență: proprietăți importante, bani distribuiți prin fundații și consolidarea unei rețele dependente financiar și simbolic de Budapesta.

Problema nu este că Ungaria s-a interesat de clădiri legate de istoria maghiară. Ar fi ridicol să reproșezi cuiva că salvează patrimoniu.

Problema este că, potrivit propriului control al noului guvern, multe dintre clădiri n-au fost salvate. Au fost doar cumpărate.

Magyar nu schimbă numai portretul de pe perete

Péter Magyar a câștigat alegerile promițând nu o simplă alternanță, ci dezmembrarea mecanismelor prin care Fidesz capturase instituțiile, presa, fundațiile și banii publici.

Primele măsuri arată că nu s-a mulțumit să schimbe miniștrii și să păstreze instalația.

Guvernul său a început restructurarea sistemului media public, a preluat controlul asupra unor fundații construite în epoca Fidesz și verifică patrimoniul acumulat prin acestea.

Reforma presei publice a fost prezentată explicit drept readucerea acesteia în serviciul cetățenilor, iar autoritatea de reglementare ar urma să devină mai echilibrată și mai transparentă.

De la promisiunea electorală la operațiunea de curățenie

Este prea devreme pentru sanctificarea lui Magyar. Un guvern trebuie judecat după rezultatul reformelor, nu după viteza comunicatelor.

Mai trebuie văzut cine va administra activele fundațiilor desființate, dacă vor exista anchete, dacă vor fi recuperați bani și dacă rețelele construite de Fidesz vor fi realmente demontate sau doar preluate de noua putere.

Dar există deja un fapt greu de ignorat: Magyar a promis că va deschide mecanismele regimului Orbán și a început să le deschidă.

Nu povestește numai cât de complicat este.

Nu ne explică, privind îndurerat spre orizont, că sistemul e foarte mare, foarte adânc și, din nefericire, chiar el a devenit șeful lui.

La Budapesta se deschid sertare. La Cotroceni încă se caută cheia

Comparația cu Nicușor Dan trebuie făcută cinstit.

Péter Magyar este prim-ministru și beneficiază de o majoritate parlamentară uriașă.

Nicușor Dan este președinte într-un sistem semiprezidențial, cu atribuții executive limitate și cu o clasă politică fragmentată.

Magyar poate desființa și reorganiza instituții prin guvern și Parlament.

Nicușor Dan nu poate conduce România prin decret.

Dar diferența de putere nu explică totul.

Raportul despre alegeri a rămas în sertar

Nicușor Dan a promis lămurirea anulării alegerilor și prezentarea unui raport care să ofere publicului explicații coerente.

După mai bine de un an, raportul a rămas nevăzut. Au existat declarații, anticipări, termene aproximative și asigurări că se lucrează.

A lipsit tocmai produsul final promis cetățenilor.

Publicarea unui raport nu necesita majoritate parlamentară de două treimi. Nici ordonanță de urgență. Nici schimbarea Constituției.

Necesita raportul.

Controlul civil asupra serviciilor s-a micșorat pe drum

Președintele a vorbit și despre conduceri civile la SRI și SIE, transparență și reducerea influenței politice asupra instituțiilor de forță.

Numirile au fost însă împinse din termen în termen, iar importanța unor directori civili a fost ulterior minimalizată.

Fermitatea candidatului s-a transformat treptat în prudența șefului de sistem.

Este adevărat că numirile presupun negocieri politice.

Dar președintele avea suficiente instrumente pentru a prezenta criterii, a propune candidați și a spune limpede cine i-a blocat.

Puteri diferite, voință politică măsurabilă

Nu ar fi obiectiv să-i cerem lui Nicușor Dan să facă prin atribuții prezidențiale ceea ce Magyar poate face prin guvern și majoritate parlamentară.

Este însă perfect legitim să comparăm distanța dintre promisiune și faptă.

Magyar are instrumente mai puternice și, până acum, le folosește.

Nicușor Dan are instrumente mai slabe, dar unele dintre promisiunile sale nu necesitau decât decizie, transparență și asumare publică.

Deocamdată, unul folosește puterea mare pe care a primit-o pentru a controla ce a lăsat în urmă fostul regim.

Celălalt folosește puterea mai mică pentru a ne explica de ce lucrurile mai trebuie puțin analizate.

Este o comparație imperfectă instituțional.

Politic însă, diferența se vede foarte bine:

la Budapesta, promisiunea schimbării a început să producă inventare, desființări și rapoarte.

La București, produce încă termene aproximative.

Și, vorba poetului, zilele treeeeeec.