Petiție împotriva averilor invizibile: civism logic versus discreție aberantă

S-au jucat cu vorbele ca niște juriști de curte veche și au trântit în fața poporului o decizie care miroase urât, a protecție de castă. Curtea Constituțională a României a decretat, cu seninătate, că demnitatea publică nu mai presupune și transparență. Că averea nu mai e treabă publică. Că soțul, soția, copiii – adică exact acei oameni la care se ascund vilele, acțiunile și contractele grase – sunt brusc niște personaje strict intime.

Practic, începând de acum, demnitarul își poate trece yachtul pe numele câinelui și nimeni nu mai are voie să întrebe de zgardă.

Declicul indignării: 85.000 de semnături pentru „averi la vedere”

Petiția lansată de platforma Declic e mai mult decât un semn de viață civică. E o palpitație de luciditate într-un corp democratic tot mai inert. Peste 84.000 de oameni cer public ca Parlamentul să modifice legea și să redea ANI – Agenției Naționale de Integritate – capacitatea de a controla și familia funcționarului public. Nu pentru că suntem curioși ce brățară și-a luat soția judecătorului, ci pentru că din familie se fură, cu familie se ascunde, prin familie se spală.

Dar sistemul deja s-a închis ermetic. Tocmai cei care vor beneficia de noua opacitate – parlamentarii, miniștrii, magistrații, judecătorii CCR – sunt cei care ar trebui să repare legea. Pe cine păcălim?

De la transparență la complicitate instituțională

România avea, cel puțin formal, un sistem destul de clar: dacă lucrezi pentru stat și ești plătit din bani publici, îți asumi și o parte din disconfortul de a fi tras la răspundere. Declarația de avere era un gest minimal de respect față de cetățeanul care îți plătește salariul.

Nu mai e cazul. Curtea Constituțională a considerat că acest „respect” încalcă intimitatea. Și așa am ajuns, paradoxal, ca statul român să declare că e mai important să protejăm dreptul la viață privată al celor care iau decizii publice, decât dreptul nostru de a ști cine ne fură viitorul.

Dacă vrei discreție… nu te face politician

Argumentul celor de la Declic e devastator prin simplitate: „Nimeni nu e obligat să lucreze la stat sau să aibă o funcție de demnitate publică.” Vrei intimitate? Foarte bine. Du-te la privat. Trăiește pe banii tăi, ia-ți vacanțele pe banii tăi, angajează-ți rudele la firma ta. Dar nu cere dreptul la obscuritate atunci când gestionezi bani publici, putere publică, funcții publice.

Adevărul e că această decizie vine ca o mănușă pentru noua oligarhie a „băieților deștepți” din politică și justiție. De acum înainte, averile vor fi ale unor neveste modeste, fii cuminți, verișori întâmplători. Când ANI va bate la ușă, dosarul se va închide pe motiv de „proprietate colaterală”.

O vacanță parlamentară bine meritată (cu vilele deja trecute pe numele cumnatului)

Ce urmează? Nimic. Parlamentul intră în vacanță în 45 de zile, iar modificarea legii e la mâna unei majorități parlamentare care deja își aranjează valizele cu parfum de corupție discretă. Timpul trece, indignarea se răcește, iar România se întoarce în epoca în care „nu știm nimic” era normă constituțională.

Averile nu mai trebuie explicate. Nici măcar afișate. Poți fi ministru cu palat și mașini de lux, atâta timp cât le-ai trecut pe numele soră-tii. Ești, în mod oficial, curat. Legal. Imoral, dar impecabil la dosar.

Și acum, o întrebare sinceră:

Ce te enervează mai tare?
Că ni se ascunde adevărul în văzul tuturor?
Că justiția a devenit parteneră de dans cu privilegiul?
Sau că încă mai sperăm că se va schimba ceva, când toți actorii principali joacă în piesa „Transparență închisă temporar, reveniți după revoluție”?

Hai că e simplu:

Cine n-are nimic de ascuns, să nu lucreze la stat. Cine are… să dea frumos cu subsemnatul, pe formular.