Petiție on-line împotriva majorării de șapte ori a taxei pentru parcarea la reședință

Aproape 1.200 de persoane semnaseră până duminică o petiție prin care se solicită renunțarea la adoptarea noii taxe de parcare din București și menținerea celei vechi.

La sfârșitul lunii aprilie, Consiliul General al Municipiului București a aprobat propunerea celor șase primari de sector de a crește de șapte ori taxele pentru parcările de reședință, începând cu data de 1 ianuarie 2022. 

Semnatarii petiției inițiate de Adrian Sandu consideră că 84 lei/an (suma plătită în prezent) este rezonabilă pentru o parcare ce înainte era la liber.

Pentru două linii trasate anual pe asfalt pentru un loc de parcare ce înainte era la liber, brusc azi se plătesc 84 lei, 600 lei la anul, etc. Muncim doar pentru a plăti taxe la stat? Plătim 45% din salariu pentru CAS, CASS, șomaj, impozit pe venit și fond de pensii. Plătim 19% TVA la orice cumpăram cu banii rămași. Plătim impozit pentru mașină, casă, teren sau orice ban facem în plus”, își exprimă nemulțumirea Adrian Sandu.

Inițiatorul motivează petiția prin faptul că locurile de parcare au fost făcute înainte de 1989, odată cu blocurile de care aparțin; nu trebuie să suporte vechii riverani nota de plata pentru modul haotic în care s-au construit blocuri noi în cartiere, fără să aibă asigurate suficiente locuri de parcare; veniturile nu au crescut de șapte ori; taxa de parcare ar ajunge să fie mult mai mare decât impozitul pe un imobil; riveranii nu au fost consultați; nu este precizată destinația (investiții sau servicii) acestei taxe majorate, începând cu anul viitor.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Premierul Marcel Ciolacu: Magazinele nu vor fi închise în weekend

Premierul Marcel Ciolacu a respins propunerea de închidere a magazinelor în weekend, subliniind că societatea nu susține această măsură. Micii comercianți au cerut Guvernului să...

ANUNȚ

ANIF–Filiala Teritorială Ialomiţa cu sediul în municipiul Slobozia, strada Cuza Vodă, nr.5, judeţul Ialomiţa, organizează licitaţie pentru valorificarea prin vânzare a unui lot format...